Original şi viguros demers pictural: Expoziţia VALENTIN CODOIU

IMG_20160603_155218Cu o peridiocitate demnă de admirat, pictorul-scenograf Valentin Codoiu îşi organizează la sediul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca revelatoare expoziţii personale. Face dovada unei constanţe creative care adaugă proaspete şi reprezentative finalităţi cromatice, afiliate unei opere cu demult consacrat statut personal. E – în ultimă instanţă – manifestarea unei energii vitale predispusă comunicării, oferind lumii prilej de contemplare şi înnobilare spirituală.
Valentin Codoiu face parte din categoria pictorilor care-şi întemeiază expresivitatea imaginilor pe frenezia unor dezinvolte desfăşurări de tuşe suculente, materializînd volumetrii ample, robuste, pline de nerv şi substanţă emotivă. Tumultul descătuşărilor constituie reflexul efectului benefic al unei bogate şi generoase interiorităţi, aflată într-un flux continuu, căutînd ipostaze credibile, nu de puţine ori neliniştite, ale unei umanităţi cuprinsă de acute impulsuri şi interogaţii. Instituit în componentă majoră a inspiraţiei, destinul uman cunoaşte configurări de maxim interes în planul imperativului estetic, încurajînd angajarea receptorului sub semnul unui învăluitor sentiment fratern. Privindu-i tulburătorul patos al evocării ne simţim spontan antrenaţi într-un proces de adeziune afectivă la cauza pesonajelor reprezentate, cele mai multe imaginînd trăiri specifice unor incitante recitaluri.
Activînd cu performante reuşite la desăvîrşirea scenografiei unor importante piese aflate în repertoriul unor spectacole de operă şi teatru, nu doar în ambianţa clujeană, Valentin Codoiu (n. 1955) şi-a ornamentat inevitabil imaginaţia cu tensiunile diversificate ale actorilor din preajmă, puternic implicaţi a oferi autenticitate vieţii în plurivalentele ei manifestări. Transfigurările lor conferă adesea trăirii intensităţi situate pe un larg evantai, mergînd de la seninătate, compasiune, duioşie, derută pînă la dramatic. Prinse în vîrtejul confesiunii, frecvente personaje duc extazul pînă în pragul dictonului expresionist.
Există la nivelul gestului pictural tipic lui Valentin Codoiu o deja bine constituită fluenţă care asigură pensulaţiei atît vivacitate, cît şi eleganţă. Nimic nu este întîmplător sau disonant. Totul concură la impresia de ansamblu, elevat şi organic elaborată. Preferă împăstările saturate de pigment, cărora le conferă dinamice cadenţe ritmice, multe astfel orînduite pentru a imprima formelor avînturi expansive. Indiferent de motiv, chiar şi-n naturile statice unde asociază enigmatice obiecte, rezultatul efectului pictural este de o trepidantă convulsie, de necontenită învolburare a materiei. Lansată în sugestive dominante care asigură spectrului compoziţional limpezime şi coerenţă, gama cromatică mizează şi pe starea explozivă a contrastului tonal, fixînd factura argumentului stilistic pe filiera poeticii expresioniste.
Exponent definitoriu la nivel de generaţie în plan naţional, pictorul Valentin Codoiu îmbogăţeşte cu vitale valenţe cromatice patrimoniul artei româneşti, potenţîndu-i viguroasele răsfrîngeri în universalitate.
Negoiţă LĂPTOIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.