Orbán Viktor – ferm pe poziţie împotriva atacurilor bancherilor

Financial Times
În timp ce în România şi Polonia guvernele au “luat partea poporului” şi l-au apărat împotriva băncilor, în Ungaria, guvernele socialiste nu au reuşit să împiedice băncile să nu înşele poporul, iar “persoanele neprotejate au fost păcălite să ia împrumuturi în valută străină”, susţine premierul ungar Orbán Viktor.
Bancherii şi-au ascuţit cuţitele cu privire la planul Ungarei de a-i face să înghită pierderile care rezultă din schema guvernului de a reduce povara datoriei celor care s-au împrumutat în monedă străină, prin rambursarea la o rată de schimb preferenţială a datoriilor contractate în astfel de valute.
Astfel, Gianni Papa, şeful pentru Europa Centrală şi de Est al băncii italiene Unicredit – unul dintre cei mai mari operatori din regiune – a declarat că banca sa ia in considerare îngheţarea planurilor sale de extindere în Ungaria. Între timp, Asociaţia Bancară din Ungaria a avertizat că demersul făcut de guvernul de la Budapesta ar dăuna economiei şi a repetat ameninţările că va aduce autorităţile ungare în faţa instanţei. Cu toate acestea, Orbán nu are de gînd să fie prea afectat de ameninţări.
Potrivit Bloomberg, asociaţia băncilor a precizat că noua lege va conduce probabil la o creştere a ratei dobînzii de referinţă şi a ratelor dobînzilor la creditele de consum. Ea va afecta mai mulţi oameni decît va ajuta, în condiţiile în care majoritatea debitorilor nu au fondurile necesare pentru o rambursare timpurie, astfel încît aceştia vor constata cum sumele necesare rambursării cresc, ca urmare a unei slăbiri a forintului.
Asociaţia şi-a reiterat intenţiile, declarate pentru prima dată în urmă cu o lună, de a apela la Curtea Constituţională a Ungariei şi, dacă este necesar, la Uniunea Europeană.
Parlamentul Ungariei a adoptat controversata lege, cu o mare majoritate, condusă de partidul de centru-dreapta Fidesz.
Banca centrală, preocupată de riscurile pe care le presupune pentru sectorul bancar sistemul care permite debitorilor să ramburseze sub ratele de pe piaţă, a permis băncilor locale accesul la rezervele în monedă străină ale ţării – dacă este necesar – pentru a reduce “riscurile privind stabilitatea financiară”.
Se estimează că 20% din cele 18 miliarde de euro reprezentate de ipotecile în monedă străină ar putea fi schimbate în împrumuturi în forinţi, cauzînd “pierderi semnificative” la băncile locale.
În timp ce Banca centrală face tot ce este posibil pentru a uşura situaţia, premierul Orbán nu a arătat niciun semn de ezitare. Mai mult, Orbán a declarat pentru cotidianul Metropol că sistemul adoptat reprezintă sfîrşitul “epocii bancherilor”, în care debitorii preluau şi riscurile şi pierderile.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.