Opt poliţişti de la SPR Cluj, traşi pe dreapta de procurorii clujeni

Mai mulţi poliţişti de la circulaţie din Cluj-Napoca au fost traşi pe dreapta de procurorii din cadrul Parchetului Tribunalului Cluj. Aceştia sînt suspectaţi de acte de corupţie. Mai precis, că ar fi luat sau intermediat bani de la şoferi pentru a nu-i sancţiona.

Ieri dimineaţă, procurorii au descins la locuinţele poliţiştilor clujeni pentru de demara percheziţii. Acţiunea face parte dintr-o anchetă a Direcţiei Generale Anticorupţie care vizează mai mulţi poliţişti de la Serviciul Rutier al Poliţiei Cluj suspectaţi de fapte de corupţie. Descinderile au avut loc în urma unui filaj care a durat mai multe luni. Potrivit unor surse, sînt vizaţi opt poliţişti. Pe numele a şase dintre aceştia au fost emise mandate de reţinere de 24 de ore, urmînd să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare pe 29 de zile. Alţi doi vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Procurorii îi acuză pe cei reţinuţi de luare de mită, iar pe cei doi, care sînt cercetaţi în stare de libertate, de complicitate la luare de mită. Anchetatorii susţin că poliţiştii foloseau aparate de radar vechi, în care făceau modificări şi ştergeau unele înregistrări sau falsificau datele pentru a rezulta că şoferul oprit în trafic a condus ]n limitele legale. Sumele încasate pentru aceste “favoruri” variau între 10 şi 50 de euro. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a anunţat, imediat după declanşarea percheziţiilor de ieri, că au existat, în perioada 2010-2012, mai multe cazuri de lucrători ai Poliţiei Rutiere care au fost sancţionaţi pentru abateri disciplinare.

“Cu ocazia analizei efectuate pe segmentul stării şi practicii disciplinare, în perioada 2010-2012, s-a constatat că la nivelul poliţiei rutiere s-au înregistrat 14 abateri disciplinare, sancţionate, după caz, în funcţie de gravitate. În acest domeniu, nu poate exista solidaritate de branşă. Ca dovadă, IPJ Cluj a transmis Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj sesizările în care erau semnalate posibile fapte de corupţie comise de poliţişti, acordînd sprijin în documentarea activităţii infracţionale”, se precizează într-un comunicat transmis miercuri de IPJ Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.