Opinii: M.R. Ungureanu sau un spectaculos eşec politic

Mihai  Răzvan Ungureanu reprezintă aproape perfect suficienţa, amatorismul şi perversiunea politicianului nostru din ultima vreme. El nu are idealuri înalte, dorinţa şi credinţa de a lăsa ceva durabil în urma sa, de a contribui, cu o fărîmă la progresul şi stabilitatea ţării. El are în vedere măriri sociale şi funcţii şi, mai cu seamă, să-şi afle un stăpîn, pe care să-l slujească şi să-l urmeze libidinos şi umil. Cu asemenea caractere de periferie politică, tradiţionale de mult la noi, care văd doar funcţia ce vine şi se ignoră pe sine, prezentul şi viitorul lor, societatea se află într-un continuu naufragiu, într-o zbatere fără rost şi sfîrşit. Aceşti indivizi, ce roiesc în politică precum gîzele de noapte în jurul unui bec ce luminează vag, se nasc cu talentul de a duce tava, de a sluji, de a-l preamări pe stăpînul lor. Este şi cazul lui Mihai  Răzvan Ungureanu. A avut felurite funcţii şi demnităţi (ministru de externe, la un moment dat, dat afară de şeful direct pentru trădare!), nu atîtea cîte şi-ar fi dorit, dar mai multe decît merita! A fost numit brusc şi brutal şeful SIE, să apere Ţara şi valorile ei în lume, să-i promoveze interesele. Asta, după ce, cu voia lui, ca ministru, a înstrăinat moştenirea Gojdu în chip scandalos şi condamnabil. Cît s-a zbătut, la vremea aceea, mitropolitul Bartolomeu pentru a apăra moştenirea Gojdu! Zadarnic…

Cînd a fost chemat de stăpîn să preia conducerea Guvernului, M.R.U. a făcut-o fără să clipească. Fără să-şi pună întrebări elementare, de bun simţ: cu cine şi cum va conduce Guvernul? În ce timp economic, moral şi politic se aşează ca premier? Nu vedea că PDL era bolnav incurabil, iar Băsescu trăia la Cotroceni cu funia la gît? Că Ţara era în criză, că detesta, dispreţuia şi ura puterea? Toate le ştia foarte bine. A lăsat SIE baltă şi s-a aruncat într-o baltă şi mai mare. Orb şi surd, s-a dus acolo unde a fost pus de stăpîn pentru el, nu pentru om şi glie. A eşuat lamentabil la guvern, după înaintaşul său, Emil Boc, ilustrul preş prezidenţial. Un om politic ştie să se oprească, să spună NU catastrofelor, să facă eventual chiar o revoluţie. M.R.U. a mers mai departe. Şi-a strîns moletierele, ca bravul soldat Swejk, şi a iscat, din vopsirea PDL în ARD, o făcătură. A murit (politic vorbind) şi el, şi stăpînul său, şi făcăturile lor, căci marea masă a electoratului le-a întors spatele şi le-a dat un vot ca o pedeapsă capitală.

Dintr-un şef al unui serviciu de spionaj, de informaţii, dacă vreţi, încrezut şi obez în mîndria sa, Ungureanu a ajuns între tărîţele politice ale tării, nedorit nicăieri şi de nimeni. A intrat în Parlament cu emoţii şi spaimă, prin redistribuire, ca un milog. Ne întrebăm: alegem sau redistribuim? Umblînd pe la uşi capitonate, MRU mai are o funcţie. Marele şef de instituţii naţionale voia- a fost chemat- să salveze Ţara. Dar el nu s-a putut salva nici pe el însuşi! Ce ironie a sorţii! Poate va zice şi el, ca Nero înaintea execuţiei: “Ce mare artist pierde Roma”. Am pierdut şi noi, nu un artist, ci mai degrabă doar un bufon politic. Nu-i mai rămîne decît să-i mulţumească din inimă stăpînului său…

Viorel CACOVEANU