Opinii. ETERNA DRAMĂ A POPORULUI ROMÂN (II)

– Zguduitoare este şi atitudinea faţă de patrimoniul material şi spiritual al poporului român. Se ştie că acesta se constituie în dovada cea mai de preţ a fiinţării sale, în argumentul forte al existenţei şi devenirii lui istorice. În vreme ce multe popoare depun eforturi costisitoare pentru a-şi impune o aură culturală şi istorică, noi asistăm cu nepăsare la distrugerea moştenirii antice şi medievale autohtone. Roşia Montană este, iar şi iar, un exemplu de notorietate mondială a iresponsabilităţii cu care privim acest aspect, cele două Sarmizegetuse ar merita o altfel de soartă din partea arheologilor şi ministerului de resort, siturile arheologice dacice şi romane sînt profanate sau răvăşite de nepăsarea celor care ar trebui să le pună în lumina cunoaşterii universale, multe din bisericile, mănăstirile, cetăţile sau castelele medievale sînt lăsate pradă intemperiilor şi trecerii timpului etc. Aştept, în campania electorală viitoare, intervenţii avizate în domeniu, cu propuneri de miniştri şi directori generali calificaţi de propriile preocupări şi rezultate. Altfel …

– Nimeni nu se întreabă ce se întîmplă cu satul românesc, cu acea civilizaţie unde, vorba lui Blaga, s-a născut bunul cel mai rîvnit de trecătoarea fiinţă umană, adică veşnicia. Asistăm cu o seninătate condamnabilă la dispariţia celei mai palpabile avuţii pe care a avut-o acest popor, avuţie materializată în arhitectura nepereche a gospodăriilor şi bisericilor sale, în meşteşugurile, tradiţiile şi obiceiurile ca niciunde mai bogate, în folclorul şi mentalitatea sa inconfundabile. Ce ne puteţi spune despre acest pantheon al poporului român, doamnelor şi domnilor aspiranţi la cîrma corabiei sale? Nimic, din păcate nimic. Pentru că nu-l cunoaşteţi, pentru că nu-l iubiţi.

– Lipsa de viziune asupra căii de urmat a transformat România într-o caleaşcă fără vizitiu, într-o triremă ce navighează în derivă, într-un orb ce pipăie cu disperare traseul viitorului său pas. Ce întrecere cu alţii, ce competitivitate, ce poziţionare pe treptele onorabile ale ierarhiei mondiale? Nimic din toate acestea!. Dimpotrivă, umilinţă cît încape, ploconire la slujbaşii cupolei europene, curtoazii derizorii pentru aparente avantaje. Unde e strategia de dezvoltare economică şi socială a României pe termen scurt, mediu şi lung? Adevăratul fir călăuzitor, asumat de toate partidele responsabile, al progresului ţării, al devenirii ei viitoare. Întrebare retorică, cu răspunsuri încropite din master-planuri fără nicio tangenţă cu realităţile şi apiraţiile acestui colţ de lume numit România.

– Sărăcia este o temă socială pe care toate partidele ce s-au succedat la putere din 1990 încoace o evită, de teama de-a nu li se imputa contribuţia proprie la proliferarea acesteia. Dar, conform proverbului, „de tot ce ţi-e teamă nu scapi”, ea revine ca un leit-motiv al tuturor frămîntărilor sociale, al tuturor dezideratelor comunitare de îmbunătăţire a nivelului de trai. Atunci cînd mai mult de jumătate din populaţia ţării trăieşte sub limita decenţei, cu ce tupeu te prezinţi, tu, candidat la preşedinţia României, cu contul doldora de milioane, să ceri votul năpăstuiţilor?

– Brain drain-ul, adică „exodul creierelor”, nu numai că a atins valori alarmante, dar începe să fie asimilat cu o realitate în susţinerea căreia trebuie să ne aducem obolul fără nicio reticenţă. Zeci de mii de medici, instruiţi pe banii contribuabilului român, au părăsit deja ţara, oferindu-şi priceperea şi măestria bolnavilor din alte ţări, în vreme ce mii de sate din România nu pot beneficia de elementarul drept la îngrijire medicală oportună. Olimpicii noştri iau calea universităţilor străine încă de la absolvirea liceului, iar studenţilor merituoşi li se deschid oportuniţăţi de angajare în străinătate încă din perioada studiilor universitare. În faţa acestui flux univoc de valori, ce ameninţă cu secătuirea visteria spirituală a propriei ţări, partidele politice din România nu iau nicio poziţie consistentă, nicio măsură eficientă. Există, probabil, o raţiune cinică: e mult mai simplu şi mai facil să manevrezi, să stăpîneşti o masă de inculţi şi analfabeţi decît o societate cu un IQ rezonabil.

Prof.univ.dr. Pompei COCEAN

Universitatea „Babeş-Bolyai”

(va urma)