Opinii. Am fost mereu puşi la vînzare…

România este ca o pîine proaspătă, bogată, aromitoare, din care mai toţi ar vrea să rupă cîte o bucată. Ce-i drept, unii au şi rupt fără jenă şi fără onoare. Scriam într-o carte a mea (Istoria risipită) că România a fost şi blestemată, dar, cu toate acestea, are un destin mai durabil decît ne închipuim noi înşine sau alţii din jur. Binecuvîntată – pentru că a răzbit prin vremi ostile, vrăjmaşe, de două mii de ani, şi are, de bine, de rău, o istorie, o experienţă, un trecut şi o cultură, pe care nimeni nu le poate tăgădui. Blestemată a fost pentru că au venit mereu în jurul ei să moară, ca nişte elefanţi ai istoriei, marile imperii ale lumii: roman, otoman, austro-ungar şi rus-sovietic. Ele s-au dus, noi am rămas. Cu ce preţ? Numai noi ştim. Cum s-au purtat cu noi cei mari? Să răsfoim nişte file de istorie …

• La 1465 Ştefan cel Mare ocupa Chilia. Mânios, Matias “al nostru”, Corvinul, doi ani mai tîrziu, se duce cu mare armată să-l pedepsească pe Ştefan. E grav rănit marele Matias şi fuge cu grăbire acasă!

• La 1601 este asasinat prin trădare Mihai Viteazul pe Cîmpia de la Turda. S-a aprins atunci o idee care avea să nu se mai stingă niciodată.

• Turcii pun domn al Ungariei, la 1682, pe un oarecare Tokoli Emerich. Un an mai tîrziu, acest Tokoli pleacă cu oastea turcească împotriva Vienei, pe care o voia anexă a Ungariei celei Mari. Va fi apreciat de Ludovic al IV-lea, zis Soare, care făcea planuri mari la Versailles. El visa căsătoria prinţului Sobieski, regele Poloniei, cu o prinţesă franceză. IAR CA DAR DE NUNTĂ să le dea drept cadou Ţările Române!! Ce … frumos destin, ce uşor eram puşi la vînzare …

• În 1822, un oarecare conte Salaberry scria, într-un acces de sinceritate, după ce sultanul numise domni în cele două principate: “Românii deveniseră simple jucării, batjocorite şi călcate în picioare fără milă şi fără ruşine. Această purtare tiranică a cîrmuitorilor i-a făcut pe români să fie slabi de înger, bănuitori, sfioşi şi şovăitori în tot ce întreprind” (“Istoria trădării la români” de Mircea Bălan, Ed. Eurostampa). À propos de imperiile din jur!

• După războiul ruso-turc din 1828-29, administraţia rusă a ţarului, prin Kiselev, a vrut să cumpere de la turci ţările româneşti cu 36 de milioane franci. Turcii nu au vrut. Altă vînzare, alt preţ. Dar am pierdut Basarabia, căci aşa au vrut mai-marii zilei!

• La 1877, în semn de recunoaştere a ajutorului dat în război, Rusia “se îndatoreşte a menţine şi apăra integritatea teritorială a României”. Ce frază frumoasă, pe care o auzim des şi azi. Un an mai tîrziu, Rusia ne ia “cu preţuire şi iubire” judeţele Bolgrad, Ismail şi Cahul …

• La 1912 mai pierdem ceva din Dobrogea, ca să nu se piardă … tradiţia istorică!!

• În 1940 ni se iau samavolnic Ardealul de Nord şi Basarabia!

• În 1944 recîştigăm Ardealul pierdut, tot cu voinţa şi după interesele celor mari, dar pierdem iar Basarabia. Mai apoi ţara devine gubernie sovietică.

• În 1989 americanii le cer sovieticilor, prin J. Baker, secretar de stat, să intervină dacă vor, militar, în România. Şevarnadze, ministrul de externe rus, declară că “sugestia lui Baker este dacă nu sinistră, cel puţin stupidă”. Şi sovieticii nu intervin. (Să ne amintim că, la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, tot prietenii noştri americani au propus ca o parte din ţară (cu Satu Mare, Carei, Oradea şi Arad) să rămînă Ungariei. Am avut un noroc teribil cu tătucul Stalin şi cu Groza. Tătucul a spus NU şi aşa a rămas.

Iată cum “Grădina Maicii Domnului”, cum atît de frumos a numit-o Papa Ioan Paul al II-lea, a fost mereu o pradă, mereu pusă la vînzare, sacrificată şi călcată în picioare. Şi istoria continuă. Să luăm aminte!

Viorel CACOVEANU