ONG-uri: Apahida riscă să devină „noul Florești”

Comuna Apahida, aflată în vecinătatea municipiului Cluj-Napoca, riscă să devină un nou Florești printr-o dezvoltare urbanistică fără spații publice de tip parcuri, scuaruri și fără alte spații verzi urbane, respectiv terenuri de joacă, terenuri de sport și alte asemenea destinații, susțin cinci asociații din Cluj – Asociația Societatea Organizată Sustenabil – S.O.S, Asociația Pro Apahida, Clubul de Cicloturism Napoca – CCN, Asociația miniMASS și Asociația Clujul Sustenabil.

Acestea au depus, joi, la Primăria Apahida, la Consiliul Județean și la Agenția de Protecția Mediului, un document prin care semnalează că Planul Urbanistic General al comunei, aflat în dezbatere publică, are foarte puține spații verzi propuse de-a lungul Someșului, și cer o dezvoltare sustenabilă a comunei Apahida prin „crearea unui coridor verde-albastru la Someș, mai amplu decât cel din propunerea actuală de Plan Urbanistic General”.

Potrivit semnatarilor documentului, din partea de est a municipiului Cluj-Napoca, pe tot parcursul Someșului pe teritoriul comunei Apahida, până în Jucu, pe o distanță de aproximativ 16 kilometri, nu există rezervat teren care să rămână sau să devină spațiu cu acces public nelimitat sau cel puțin funcțiune publică, adiacent cursului râului. Asta, deși atât în Apahida, cât și în actuala zonă industrială a Clujului se preconizează dezvoltări imobiliare care să aducă în apropierea Someșului câteva zeci de mii de rezidenți.

În poziția înaintată autorităților locale, semnatarii își exprimă nemulțumirea că Planul Urbanistic General, aflat în dezbatere publică, prevede în Apahida doar realizarea unui coridor extrem de îngust la râu, care nu va avea puncte de interes sau obiective publice, și atrag atenția că, în aceste condiții, potențialul râului Someș „va fi foarte puțin valorificat și chiar compromis, deoarece presupusul culoar albastru ar fi de fapt numai o alee pietonală și o pistă de biciclete între apa râului și un șir cvasicontinuu de hale industriale, locuințe individuale sau colective”.

„Există un mare potențial oferit de cursul natural al râului și arealul limitrof, încă neacoperit de construcții industriale. Pentru aceste construcții se pot oferi amplasamente mai bune decât în preajma unui curs de apă. O astfel de dezvoltare, cum este cea actuală, ce își propune să permită construire compactă a întregii zone până la malul Someșului, este evident una care urmărește doar profitul pe termen scurt și nicidecum o dezvoltare durabilă și interesul pe termen lung a locuitorilor. Pentru viitorii locuitori care vor fi într-o rază de 1000 de metri față de Someș trebuie luat în calcul faptul că ei își vor dori o calitate a locuirii la nivelul unei țări dezvoltate. Varianta actuală propusă de PUG  întoarce localitatea și mai mult cu spatele la râu, în loc să întoarcă Apahida cu fața la râu, lucru care ar duce la creșterea calității vieții”, se arată în documentul depus la Primăria și Consiliul Local Apahida.

Cele cinci asociații propun un calendar de consultări reale pe tema PUG și aderarea Primăriei Apahida la un Consiliu al Apei, „prin intermediul căruia se pot conecta Clujul metropolitan la râu și spațiile verzi din jurul său prin piste, alei, mobilier urban, parcuri și arii naturale urbane”. Potrivit acestora, în urma unei asemenea măsuri de lărgire a culoarului verde la Someș în urma despăgubirii proprietarilor privați, „vor putea profita pe viitor toți locuitorii zonei metropolitane de acest extraordinar potențial recreativ, ecologic, peisagistic, de mobilitate sustenabilă”.

Planul Urbanistic General al comunei Apahida este în dezbatere publică până marți, 14  decembrie.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut