OMS suspectează o „transmitere interumană” a hantavirusului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi că suspectează existenţa unei „transmiteri interumane” a hentavirusului la bordul unui vas de croazieră olandez blocat în largul statului Capul Verde, în cadrul unui focar care a provocat moartea a trei persoane, transmit agenţiile Reuters şi AFP.

Un cuplu olandez şi un cetăţean german au decedat, în timp ce un cetăţean britanic a fost evacuat de pe vas şi se află internat la terapie intensivă în Africa de Sud, au declarat oficialii. Alte trei persoane, considerate cazuri suspecte, sunt în continuare la bord. Una dintre acestea prezintă febră uşoară.

OMS a declarat că ipoteza sa de lucru este că în primul caz, cuplul care s-a îmbarcat în Argentina, infectarea s-a produs în afara navei, probabil în timpul unor activităţi precum observarea păsărilor, şi că transmiterea de la om la om ar fi putut avea loc la bord.

Transmiterea de la om la om este neobişnuită, OMS reiterând că riscul pentru publicul larg este redus, având în vedere că această boală se răspândeşte de obicei prin rozătoare infectate şi se transmite foarte rar de la om la om. Oamenii se infectează de obicei cu hantavirus prin contactul cu rozătoare infectate sau cu urina, excrementele ori saliva acestora.
Cu toate acestea, în cadrul unor focare anterioare cu tulpina Andes s-a observat o răspândire limitată în rândul contactelor apropiate, această tulpină fiind suspectată de OMS drept cauza şi în această situaţie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.