Omagiu pictorului Marin Gherasim la 79 de ani

Descinzând dintr-un mediu patriarhal (tatăl său a fost preot), dintr-o Bucovină cu ritm interior şi spiritualitate1 , aşa cum afirma pictorul în anul 2005, pe care n-a mai regăsit-o în peregrinările şi studiile sale, Marin Gherasim s-a născut în ziua de 16 decembrie, în anul1937, la Rădăuţi.

Studiile de început le-a făcut în oraşul natal, la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”, iar mai apoi va urma, ca audient, pentru un an, cursurile Liceului de Artă din Iaşi, avându-i profesori pe Mihai Cămăruţ şi Nicolae Popa. Între anii 1956-1962 îşi va desăvârşi vocaţia artistică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, unde îl va avea drept mentor pe pictorul Octavian Angheluţă. Tot acum îl va cunoaşte şi pe Catul Bogdan, artist înzestrat cu o experienţă teoretică şi practică vastă, care îi va fi călăuzitor tânărului pictor. Între anii 1963-1981, Marin Gherasim va activa ca asistent universitar la Institutul Pedagogic de pe lângă Universitatea din Bucureşti, iar din 1962 va debuta în cadrul Expoziţiei oraşului Bucureşti.

În anul 1966 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi, mai târziu, din 1983, cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române de la Bucureşti.

Activitatea sa de creaţie se va îmbina în mod armonios cu cea în care artistul se va apleca asupra scrierilor de specialiate. Eseuri, cronici, prefeţe, studii de artă, dar şi conferinţe şi vernisarea unor expoziţii ale colegilor de breaslă, ca de altfel şi implicarea în Cenacul tineretului din Uniunea Artiştilor Plastici de la Bucureşti, vor creiona profilul său intelectual şi artistic2 . În anul 1990 este numit profesor la Academia de Arte din Bucureşti, unde va rămâne până la încetarea activităţii didactice.

O multitudine de manifestări expoziţionale caracterizează creaţia maestrului Marin Gherasim, care, de-a lungul timpului, a fost nu doar admirată, ci şi încununată prin distincţii şi premii. Premiul Caravaggio – Roma (1981), Premiul Ion Andreescu al Academiei Române (1986), Marele Premiu la Trienala de la Sofia (1988), Ordinul Naţional Steaua României în grad de ofiţer decernat în anul 2000, Premiul pentru Pictură la Salonul Municipal, Bucureşti (2001), Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici din România acordat pentru întreaga activitate (2002), Medalia de Argint pentru pictură la Salonul de la Grand Palais – Paris (2006) Premiul U.A.P. al Republicii Moldova pentru pictură (2010).

Creatorul a fost remarcat încă din anii debutului său artistic de o serie de critici, istorici de artă, literaţi care au elogiat diferitele etape şi cicluri din arta sa, precum: Petru Comarnescu, Dan Grigorescu, Eugen Schileru, Vasile Drăguţ, Amelia Pavel, Mihai Ispir, Ion Frunzetti, Virgil Mocanu, Mircea Deac, Răzvan Theodorescu, Ioan Alexandru, Nicolae Steinhardt, Coriolan Babeţi, Alexandra Titu, Constantin Prut, Dan Hăulică, Vasile Florea ş.a.

Artistul a parcurs diferite perioade în devenirea şi creaţia sa, fiind legat de o anumită structură interioară, telurică, bine definită şi profundă, care i-a imprimat sensul şi stilul, dar, mai cu seamă, crezul său artistic.

Sensibil la freamătul de frumos şi la valorile universale ale umanităţii, pictorul Marin Gherasim aduce în opera sa un prinos veşniciei, altfel spus, temele sale dezvoltate în cicluri ce au durat câţiva ani au propus întoarcerea la simboluri arhetipale cu valenţe creştine. Motivându-şi această opţiune, artistul nota: Pictura se transformă pentru mine, dintr-o îndeletnicire agreabilă într-o disciplină spiritual asumată, în mod de existenţă. În acelaşi spirit, criticul Constantin Prut evidenţia: Materia bogată, fastuoasă păstrând amprenta sensibilităţii sale, este aşezată în forme clare, cu o evidentă încărcătură sacră, cu program neortodox. Aceste arhitecturi simbolice ca repere semnificative ale picturii bizantine – pomul, scara, cămaşa etc., – traduc o profundă nevoie de ordine, care asigură imaginii coerenţă, acuitate vizuală şi funcţionalitate spirituală. 3

După traversarea unei perioade cu tendinţe suprarealiste, artistul se regăseşte într-o rostire cu conotaţii uşor expresioniste. Urmează, rând pe rând, ciclurile Proteic (1969-1970), Urban (1971-1973), Drumul (1973-1988). Chiar şi în cadrul acestor mari popasuri plastice, artistul va relua şi reconsolida anumite cicluri, ca de exemplu Scutul şi Fântâni în 1984 şi 1985. Poate fi menţionat şi ciclul Cărţilor în 1985, ce anunţa noi orizonturi în sinteza limbajului plastic omogen, purtând pecetea modernităţii. Opera sa se va consolida, structurându-se tot mai mult într-o viziune apropiată de alte mari momente din istoria artei, precum constructivismul, tradus într-un limbaj înţeles sub formă de constructivitate, soliditate.

Consistenţa imaginii plastice, bine articulată şi construită, formele ce devin din ce în ce mai esenţializate, semnele sintetice, simbolurile fac parte din arsenalul desprins din căutările fremătătoare ale lui Marin Gherasim. Rezonând la evoluţia artei universale, dar şi la parcursul colectiv al colegilor artişti contemporani, fondează în anul 1981 Gruparea 9 + 1 împreună cu: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig, Andrei Pleşu, cu care va expune până în anul 1990.

Referindu-se la creaţia maestrului Marin Gherasim, criticul de artă Magda Cârneci preciza următoarele: Într-o situaţie culturală eclectică, ultra-permisivă, tolerantă la pluralisme estetice precum cea actuală, e mai bine să nu tranşăm vehement, ci să încercăm să înţelegem motivaţia culturală şi existenţială a fiecărei opţiuni… Autoarea propune o încadrare stilistică a artei lui Marin Gherasim într-o viziune preponderent post-bizantină fără ca aceasta să fie înţeleasă drept utopică, înscrisă în starea de indiferenţă a civilizaţiei contemporane. Soluţiile plastice au ca punct de plecare un model spiritual de sorginte ortodoxă ce pare să penetreze secolele şi să fie redescoperite într-un mod transfigurat.4 Limbajul abstract, esenţializat, enunţat cu ajutorul geometriei, al simetriei şi al axelor, vine în sprijinul exprimării unui sentiment de transformare plastică a materiei. Impresionat de simboluri transpuse în vaste suprafeţe de armonii cromatice, pictorul Marin Gherasim rămâne ancorat în frumuseţea eternă a acordurilor coloristice. Pânzele sale sunt armonii de roşu, albastru, ocru auriu, brun, purtând câteodată dominante de alb ori gri rafinat.

Într-un articol intitulat Dilemele imaginii, în preajma anilor 1983, artistul afirma: Culoarea primeşte funcţii, valori simbolice. Ea trimite la „Natură,” la Cosmos (verdele, albastrul), la sacrificiul moral, la jertfă (negrul, roşul într-o anume ipostază a sa), la ideea de organicitate, de germinare (brunul, un anumit roşu), dar poate deveni semnul unei realităţi transcendente, lumină (aurul, albul, ocrul auriu).5 Dintre toate temele pe care artistul le-a pictat, aşa cum mi-a dezvăluit de curând, cea mai dragă sufletului său rămâne cea a Zidirilor temă ce cuprinde în sensul larg al ei: Porţile, Absidele, Tronurile, Potirele, Cărţile, Vetrele, chiar şi Pomelnicele.

Am avut privilegiul să mă număr printre studenţii domniei sale, atunci, în anii de după 1990. Întâlnirea cu pictorul şi profesorul Marin Gherasim m-a impresionat şi m-a cucerit. Vorbea puţin, concentrat, încercând să ne înţeleagă destinul şi căutările năvalnice ale tinereţii. Ne aducea albume, cărţi, căutând să ne familiarizeze cu arta modernă, cu un limbaj plastic contemporan, respectând, atunci când făcea corectura lucrărilor, emoţia sensibilităţii şi a originalităţii fiecăruia în parte. Tema principală era culoarea şi raporturile ei în cadrul operei.

De atunci am legat o bună prietenie cu distinsul meu profesor, prietenie durabilă şi memorabilă.

Bucuria revederii a rămas dintotdeauna şi mai cu seamă cea a împărtăşirii ideilor, a gândurilor, a proiectelor, mai întotdeauna legate de artă.

Voi purta mereu acel binemeritat respect şi sentiment de admiraţie faţă de profesorul Marin Gherasim, considerat pe bună dreptate unul dintre cei valoroşi artişti români contemporani.

La mulţi ani, mult stimate Maestre!

Conf.univ.dr. Marcel MUNTEAN

1 Călin Stegerean, Interviu cu pictorul Marin Gherasim, în Steaua, anul IV, nr. 6, Bucureşti, 2005, p. 57.

2 Mihai Ispir, Marin Gherasim, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1981, pp. 32, 33.

3 Constantin Prut, Dicţionar de Artă Modernă şi contemporană, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, p. 182.

4 Ateliere de artişti din Bucureşti, Ediţia I, Ed. Noi Media Print, Bucureşti, 2007, p. 53.

5 Mihai Ispir, op. cit., p. 24.