Ocaua mică

Ei, da, şi pe vremea cînd ocaua era măsura, erau destui cei care fituiau şi înşelau pe rupte, cu ocaua mică, deci cîntarul fals, căci meşteşugul murdar şi nedemn năclăie, demult, sufletele celor avizi de putere sau bani, onoruri sau privilegii. Sau toate la un loc.

Înşelăciunea a avut în Istorie nume diverse, nu-i vorbă, are şi acum, după cum diferite sînt şi extraordinar de multe speciile şi subspeciile ei, căci omul, să recunoaştem, e inventiv şi inteligent şi cînd e şnapan sau ticălos. Iar astăzi ăştia mişună.

Minciuna ar fi un nume dat înşelăciunii, etichetată dur de Montaigne – viciu murdar, de Plutarh – faptă de sclavi şi de noi – condiţie de a supravieţui într-o lume ca asta. Desigur, toţi o blamăm la alţii şi o scuzăm la noi spunînd ba că Adevărul umblă cu capul spart întotdeauna, ba că ce-ar fi dacă toţi am spune ce gîndim, ba că, vorba lui Tagore, Adevărul cel mare se tace, ba că adevărul cel mic trebuie, chiar şi el, fardat, machiat, retuşat, adaptat, readaptat şi şoptit. Istoria a păstrat şi nume de mincinoşi notorii, e drept, dar Münchausen a fost depăşit cu mult de regi, împăraţi, preşedinţi, secretari generali de partid şi de stat, ca şi de eminenţe cenuşii ce au învîrtit roata Istoriei cum au dorit. Căci unii fac Istoria şi alţii o suportă.

Promisiunea deşartă, cea care ştii din start că-i falsă, nada, momeala, „lipiciul” cu care atragi şi sustragi oamenii de la problemele reale, a făcut victime cît toate tzunamiurile oceanelor la un loc. Cine n-a fost, astfel, înşelat, aburit, prins în mreje? De la şoaptele dulci de alcov şi pînă la cele siropos lipicioase politice, ideologice, atît de bune manipulatoare, atît de perverse. Ni s-au promis, nu o dată, fluvii de lapte, miere şi vodcă, fluturi de prins, bunăstare mormane şi egalitate munţi, dar trezirea din bezmeticire le-a spulberat crunt.

Furtul este şi el, oho, o formă de înşelăciune şi are, din păcate, inele multe de vîrstă, căci se fură de mult, mult şi multe de toate. Se fură bani, haine, pămînt, case, vapoare, maşini, animale, bijuterii, blănuri, mobile, covoare, hrană, chei, copii, farduri, acte, bănci, seifuri, dulapuri, flori, cărţi publicate, cărţi nepublicate, idei, funcţii, neveste, soţi, amante, amanţi, băutură, jucării, unelte, medicamente, invenţii, partituri, titluri de doctori, titluri de director, titluri de academicieni, căci plagiatul, pila, şpaga, „telefonul greu” cel cu „recomandarea” sau „ordinul”, ce altceva fac? Se fură, cînd nu se cumpără, tandreţe cu forţa, iubire cu forţa, încredere, speranţă, se fură vise, se fură viitor …

Incompetenţa cu diplomă tot o înşelăciune este, căci te dai drept un altul ce nu eşti. Mişună în peisajul cotidian de azi tot felul de „specialişti”, cu 2-3 facultăţi şi obligatoriu, măcar un masterat dar şi doctorat, desigur, în timp ce-şi fac veacul pe la cluburi, chefuri, afaceri dubioase sau nu. Cînd au timp să înveţe? Ce ştiu aceşti „profesionişti” la dat din gură şi din buzunarul gros? Ei sînt un pericol social, indiscutabil, căci vai şi-amar de cel care pică pe seama lor.

Incompetenţa fără diplomă, adică fără prea multă şcoală, sau fără şcoală prea multă, sau fără bună şcoală n-ar fi o înşelătorie dacă n-ar fi cocoţată sus, oriunde, dar sus! Cum ştie să conducă un om fără educaţie? Ce ştie el altceva decît „jmechereala” care l-a propulsat în sus? Cum poate el administra şi manageria un domeniu de care n-are habar? La ora actuală ştie toată lumea, cît de jos a coborît ştacheta de calitate în educaţie, sănătate, serviciu public, politică, media, în toate.

Înşelăciunea este, evident scrisă, spusă, făcută sau chiar gîndită, dar tot aia rămîne, căci n-are cum. Şi cînd ai luat-o pe arătură, greu te mai scoţi. De fapt, te scoate cineva pînă la urmă. Şi dacă nu acum, mîine, căci cu ocaua mică te prinde, odată şi-odată cineva la colţ, asta-i sigur. Păcat, totuşi, de bietul cal!

Stela-Maria IVANEŞ