Obligaţiile angajatorilor în perioadele de caniculă

caniculaInspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj readuce în atenţia angajatorilor obligaţiile care le revin în perioadele de caniculă, în vederea asigurării condiţiilor de microclimat la locul de muncă.

Ce sînt temperaturile ridicate extreme? În sensul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000, prin temperaturi ridicate extreme se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.

Măsurile minimale. ITM Cluj reaminteşte că, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă şi menţinerea stării de sănătate a angajaţilor: * reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice * asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă * alternarea efortului dinamic cu cel static * alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite, cu curenţi de aer * asigurarea apei minerale adecvate, cîte 2-4 litri / persoană / schimb * asigurarea echipamentului individual de protecţie * asigurarea de duşuri.

Măsurile impuse de lege. În situaţia în care temperaturile ridicate extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv, şi măsurile minimale nu pot fi aplicate, se vor lua şi următoarele măsuri: a). reducerea duratei zilei de lucru; b). eşalonarea pe două perioade ale zilei de lucru: pînă la ora 11 şi după ora 17; c). întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

De asemenea, conform aceleaşi Ordonanţe de Urgenţă nr. 99/2000, art. 8, trebuie luate măsuri şi pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme: a). asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi ridicate; b). asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; c). trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă, sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Angajatorii – pasibili de amendă. Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă, de la 1.500 lei la 2.500 lei, încălcările prevederilor art. 8 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000, dacă faptele nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

ITM Cluj recomandă agenţilor economici, inclusiv celor care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse alimentare şi alte produse de bază, să îşi organizeze activitatea economică astfel încît să fie evitate perioadele de temperaturi ridicate extreme.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut