Obama, primul preşedinte de culoare al SUA, îşi consolidează locul în istorie

AFP

Reales marţi după un mandat dificil de patru ani şi o campanie înverşunată, Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi primul preşedinte de culoare al celei mai mari puteri mondiale, îşi consolidează locul în istorie.

Un singur democrat după 1945 a fost ales de două ori la conducerea SUA, Bill Clinton, într-o situaţie economică mult mai bună decît cea actuală, marcată de o rată a şomajului de 7,9%. Niciun preşedinte american nu a fost pînă acum reales atunci cînd rata şomajului a depăşit 7,2%.

Ales în 2008 cu sloganuri de “speranţă” şi “schimbare”, Obama, în vîrstă de 51 de ani, a reuşit să-i convingă pe americani că poate, mai bine decît adversarul său, Mitt Romney, să-i conducă pe calea relansării economice, în ciuda celor patru ani de criză din care ţara îşi revine în continuare cu dificultate.

Interlocutorii săi îl descriu ca un om rezervat, cerebral, dar extrem de competitiv, căruia nu îi place să piardă nici în politică, şi nici la basket.

De-a lungul unei campanii începute în aprilie 2011, Obama a dat asigurări că deţine “focul sacru”, în ciuda contraperformanţei sale în timpul primei dezbateri televizate împotriva lui Romney.

Convenţia democrată din 2004 de la Boston, care l-a ales pe John Kerry drept contracandidat al lui George W. Bush, a fost momentul cînd Barack Hussein Obama, fiul unui kenyan şi al unei americance, a apărut cu adevărat pe scena naţională americană, susţinînd o abordare a politicii bazată pe consens, care a sedus şi a făcut istorie.

Obama, născut în august 1961 la Hawaii (Pacific) şi cu o parte din copilărie petrecută în Indonezia, reprezenta atunci de şapte ani sudul dezmoştenit al Chicago în Senatul statului Illinois. La începutul lui 2005, el a ajuns în Senatul de la Washington şi, datorită carismei şi elocvenţei sale, devine favoritul mass-media.

Patru ani mai tîrziu, la capătul unei ascensiuni meteorice în care a învins-o pe Hillary Clinton la alegerile primare democrate şi apoi a cîştigat în faţa republicanului John McCain la prezidenţiale, el i-a succedat lui Bush şi s-a instalat la Casa Albă.

SUA au ales “speranţa în detrimentul fricii”, a spus Obama după depunerea jurămîntului la 20 ianuarie 2009 în faţa a două milioane de persoane reunite în centrul Washingtonului.

Însă exerciţiul puterii s-a dovedit deseori frustrant pentru acest avocat şi profesor de drept constituţional absolvent de Harvard, în special după ce republicanii au cîştigat Camera Reprezentanţilor la sfîrşitul lui 2010 şi au încercat să-şi pună în aplicare promisiunile de a reduce cheltuielile fără a creşte taxele.

Obama se poate prevala de un bilanţ respectabil, printre care se numără şi ambiţioasa reformă a asigurărilor de sănătate. Şomajul rămîne în continuare cu 2,9 puncte procentuale mai ridicat decît înaintea crizei, în timp ce datoria statului federal a crescut cu peste 50% din 2009.

Chiar dacă a devenit primul preşedinte american care a susţinut căsătoriile între persoane de acelaşi sex după ce a pus capăt “tabu-ului homosexual” în armată, el nu a reuşit să obţină adoptarea unei reforme a sistemului de imigraţie şi nici a unui plan de trecere spre energiile regenerabile.

În străinătate, cel care a făcut să se vorbească pentru prima dată de el în 2002 cu un discurs împotriva războiului din Irak, şi-a respectat la sfîrşitul lui 2011 promisiunea de a retrage trupele americane din această ţară.

În schimb, în Afganistan, el a triplat în mai puţin de un an contigentul de militari cu misiunea de a relansa lupta împotriva Al-Qaeda, obiectiv urmărit de asemenea şi în Pakistanul vecin printr-un “război secret” al dronelor. În mai 2011, el a reuşit să triumfe prin eliminarea lui Osama bin Laden şi a început o retragere graduală din Afganistan, prevăzută pe o durată mai lungă.

Ca şi predecesorii săi, el s-a izbit de problema conflictului israeliano-palestinian, complicat de “primăvara araba” şi de tensiunile cu Iranul din cauza programului său nuclear. Toate acestea s-au desfăşurat pe fondul relaţiilor dificile cu Beijingul şi Moscova, în ciuda unei “resetări” a relaţiilor cu Kremlinul.