Oameni de omenie, la Iclod

Nu numai edilii orașelor noastre se solidarizează cu poporul ucrainian, ci și cei din mediul rural.

În urma evenimentelor din vecinătatea noastră și a problemelor create, primarul comunei Iclod, Emil Pîrțoc avut o întâlnire de lucru cu preoții din comună și cu persoane și instituții implicate în asistența socială. După doar câteva zile, rezultatul acestei întâlniri s-a materializat în fapte, astfel că Primăria a pus la dispoziție spații decente, cu utilități necesare cazării persoanelor sosite din Ucraina. Edilii Iclodului și pe această cale mulțumesc World Vision pentru dotarea acestor camere cu mobilier – 8 paturi, 4 dulapuri, saltele, așternuturi, veselă, toate noi, Petruța Cîmpean fiind reprezentantul asociației.

Fabrica de calorifere (IRSAP), prin amabilitatea domnului director Tarco Gheorghe, a donat, de asemenea, 8 paturi și 4 dulapuri. SC Baseli Drum Consult SRL, prin domnul Baba Sergiu, a achiziționat așternuturi complete pentru 8 paturi, la fel, un gest  frumos. Cetățenii comunei Iclod au donat o sumă importantă de bani, iar la magazinele din comună s-au adunat alimente donate, de asemenea, celor nevoiași.

După cum ne-a spus primarul Emil Pîrțoc, dacă este cazul, ei sunt pregătiți să primească refugiați în condiții decente. Edilul-șef totodată aduce mulțumiri tuturor celor amintiți pentru implicare, amintind vorba din bătrâni care este grăitoare: Dar din dar, se face Rai!

Mai amintim că mobilierul și celelalte dotări ale camerei au fost amenajate și montate de angajații Primăriei, deosebit de activi și implicați în această acțiune umanitară.

 Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut