Oaie albă, oaie neagră?

Reorganizarea administrativ-teritorială a României este un subiect de dezbatere intensă în ultimii ani în cadrul societății civile, dar și în mediul politic, și are loc în contextul unor schimbări importante la nivelul Uniunii Europene, care au determinat o serie de reforme și ajustări în ceea ce privește organizarea teritorială a țărilor membre.

Iată că lucrurile se precipită, iar, miercuri, unul dintre deputați a anunţat că a depus în Parlament un proiect de lege pentru reorganizarea teritorial-administrativă a ţării, unul care prevede 12 judeţe în loc de 42 ca până acum, praguri de 10.000 de locuitori pentru oraşe şi 5.000 pentru comune.

Argumente pro și contra reorganizării sunt destule. Susținătorii acestui demers invocă o eficiență administrativă precară în prezent, una extrem de fragmentată și extrem de costisitoare, un număr mai mic de județe reducând semnificativ cheltuielile cu administrația și cu infrastructura aferentă. Un alt avantaj l-ar constitui dezvoltarea regională. O reorganizare ar putea duce la o prosperitate a regiunilor țării, prin concentrarea resurselor și eforturilor de dezvoltare, această abordare putându-și demonstra utilitatea în special în zonele mai sărace ale țării, care au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta economic.

De partea cealaltă, opiniile împotriva reorganizării administrativ-teritoriale aduc în discuție pericolul pierderii identității locale. Am putea vorbi, în acest caz, de o rezistență din partea comunităților afectate, care ar putea considera, justificat e drept, că li se încalcă dreptul la autonomie locală.

Apoi, banii. Costurile unei reorganizări de o asemenea amploare presupune, neîndoielnic, costuri uriașe, în special în ceea ce privește infrastructura administrativă necesară, precum clădiri, echipamente și personal, costuri dificil de justificat în condițiile în care România are deja cheltuieli importante cu administrația publică.

Apoi, corupția. O reorganizare induce mereu un mediu propice pentru acordarea de contracte și alte avantaje unor firme și persoane din interiorul noilor unități administrative, iar aceste fapt ar putea submina eforturile de a reduce corupția la nivelul administrației publice.

Apoi, apariția unor tensiuni etnice și politice în regiunile care ar fi afectate de schimbare.

Hai să vedem, totuși, partea plină a paharului. Ce am câștiga cu certitudine prin reorganizarea teritoriului? Am avea, în primul rând, județe mai mari, cu o populație mai mare, și, deci, o eficientizare a administrației publice locale. Am avea, astfel, mai puține autorități și instituții publice implicate în administrarea teritoriului, și, deci, costuri mai mici, argument care cred că va fi esențial în cele din urmă în luarea unei decizii.

Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor, susține și el că o reforma administrativă este obligatorie și propune anul 2025 ca punct de start în acest sens, iar variantele de plecare sunt două: o lege adoptată de Parlament, sau o reformă constituțională. „Suntem ultima ţară din fostul bloc comunist care mai conduce după legi din timpul acelui regim. Se uită lumea destul de interesant de la Bruxelles când vorbim de subsidiaritate şi de principii moderne de guvernare şi în sistem democratic, dar cu legi dintr-un profund sistem centralizat comunist. Suntem, din această perspectivă, oaia neagră a Europei în materie de organizare administrativ-teritorială a ţării”, spune edilul Clujului, în contextul în care ultima reformă în acest domeniu s-a realizat în România în 1968.

Consens politic între PSD și PNL ar fi. UDMR ar vrea o unificare a județelor dacă ar apărea unul care să cuprindă Harghita, Covasna și Mureș la un loc, dar ideea nu e agreată deloc de putere. Și atunci, poate că suntem oaia aia pe care n-o vrea nimeni în marea bătătură europeană, dar să nu uităm că organizarea comunistă a județelor ne-a ferit de conflicte interetnice serioase, de mișcările regionaliste, autonomiste sau secesioniste majore, precum în alte părți ale continentului. În plus, am fost feriți și de oligarhii de genul celor din Ucraina sau Rusia post-sovietică. Și asta nu e deloc puțin lucru. Se cheamă, atunci, că suntem oaia albă? Complicat lucru.