O revistă fără moguli, cu patroni ziarişti! În plină criză a presei, piaţa tipăriturilor oferă şi surprize plăcute

UZP  Coperta_Nr. 1 “UZP” este primul periodic postdecembrist independent al Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Este o publicaţie de atitudine, de opinie, comentarii şi analize a jurnaliştilor din România. Ea sporeşte transparenţa Uniunii, prezentînd aspecte curente ale vieţii şi activităţii jurnaliştilor, evenimente culturale şi sociale, personalităţi, cariere, idei şi probleme în dezbatere. Oferta noastră are de toate: forţă, pasiune, echilibru, luciditate şi imaginaţie, scrie Benone Neagoe în editorialul primului număr al revistei. Ea informează şi responsabilizează. Revista publică ştiri, interviuri, reportaje pe teme sociale importante din viaţa Uniunii, realizate de membrii ei sau furnizate de structuri similare din alte state, asigură o promovare permanentă a carierei jurnalistice, a tehnologiei media, oferă spaţii necesare cunoaşterii detaliate a specificului muncii de jurnalist, dar şi a raporturilor stabilite între UZPR şi societatea civilă. Revista porneşte la drum cu colaboratori serioşi şi de nădejde, reputaţi jurnalişti în media, care vor să facă din acest periodic un reper în media românească. Tipărită la Gutenberg S.A., revista apare în 56 de pagini full color şi va fi lansată luni, 14 decembrie a.c., ora 18, la ArCuB Gabroveni (str. Lipscani nr. 84-90).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.