O nouă investiție la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției constând în creșterea eficienței energetice a pavilioanelor 1 și 2 ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”.

„Sănătatea rămâne o prioritate absolută. Scopul investițiilor noastre constante în sănătate este de a contribui la asigurarea climatului optim de realizare a actului medical. Prin intermediul acestui proiect urmărim să creștem gradul de confort, să reducem emisiile poluante, dar și să asigurăm o utilizare rațională a resurselor”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Principalele lucrări prevăzute a fi realizate la nivelul celor două pavilioane, situate pe strada B. P. Hașdeu nr. 6, constau în izolarea termică a pereților exteriori, pe fațadele exterioare, schimbarea tâmplăriilor, precum și izolarea termică a podurilor și a planșeelor peste subsoluri.

De asemenea, proiectul mai prevede instalarea a două sisteme de tip pompă de căldură hibrid, a 16 panouri solare termice pentru prepararea apei calde și a 46 de panouri fotovoltaice de tip monocristalin.

Investiția are o valoare de 23.403.175 de lei, cu T.V.A. inclus, iar proiectul se intenționează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.