O nouă înfrângere pentru U-BT Cluj în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă acasă de echipa germană ratiopharm Ulm cu scorul de 84-81 (12-24, 22-20, 21-21, 29-16), miercuri seara, într-un meci din Grupa A a competiţiei masculine de baschet EuroCup.

Campioana României a suferit a şasea înfrângere în competiţie, în ciuda unui debut foarte bun de meci. ”U” avea avans de 12 puncte după primele zece minute, iar înaintea ultimului sfert conducea la o diferenţă de zece puncte, însă finalul slab a costat-o victoria.

”U” avea 79-77 când mai erau 83 de secunde, dar oaspeţii au reuşit şapte puncte până la final, în timp ce clujenii doar două. Diferenţa a fost făcută de aruncarea de trei puncte reuşită de Juan Nunez când mai erau 11 secunde de joc.

De la echipa ardeleană s-au remarcat Patrick Richard (13 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive), Emanuel Căţe (13 p, 3 rec), Stefan Bircevic (10 p), Nemanja Gordic (10 p, 3 pd), Karel Guzman (9 p, 5 rec, 4 pd) şi Leonardo Meindl (8 p, 7 rec).

Robin Christen a fost MVP-ul oaspeţilor, cu 26 puncte şi 3 recuperări. Karim Jallow a adăugat 21 p, 4 rec, iar Brandon Paul 10 p.

”Nu contează faptul că am controlat meciul timp de trei sferturi. Trebuia să fi controlat jocul până la final. Cei de la Ratiopharm au înscris o serie de aruncări grele, iar noi nu am fost atenți în apărare. Ulm a izbutit mai multe coșuri, în vreme ce noi ne-am chinuit din punct de vedere ofensiv. Am ratat câteva aruncări deschise și am pierdut pe final. Este o înfrângere greu de digerat, dar trebuie să mergem mai departe”, a declarat antrenorul celor de la U-BT Cluj, Mihai Silvășan, la finalul jocului.

În alt meci jucat marţi, Germani Brescia a surclasat-o pe Frutti Extra Bursaspor cu 110-74, iar miercuri, Joventut Badalona a întrecut-o în deplasare pe 7Bet-Lietkabelis Panevezys cu 90-76, liderul Mincidelice JL Bourg en Bresse a pierdut acasă în faţa ultimei clasate, Cedevita Olimpija Ljubljana, cu 90-91. Tot miercuri seara are loc partida Umana Reyer Venezia – Prometei Slobojanske.

În urma acestui rezultat, U-Banca Transilvania încheie pe locul nouă turul grupei din 7Days EuroCup. Pentru elevii lui Mihai Silvășan urmează alte nouă etape, lupta fiind strânsă în vederea Play-Off-ului. Potrivit regulamentului competiției, se califică mai departe, în faza jocurilor eliminatorii, primele opt clasate din grupă.

Clasament
1. Mincidelice JL Bourg en Bresse 6 victorii-3 înfrângeri
2. Joventut Badalona 6-3
3. Umana Reyer Venezia 5-3
4. Frutti Extra Bursaspor 5-4
5. ratiopharm Ulm 5-4
6. Prometei Slobojanske 4-4
7. Germani Brescia 4-5
8. 7Bet-Lietkabelis Panevezys 4-5
9. U-BT Cluj-Napoca 3-6
10. Cedevita Olimpija Ljubljana 2-7

U-BT Cluj-Napoca va juca următorul meci pe 11 ianuarie, acasă, cu Mincidelice JL Bourg en Bresse.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut