O nouă expoziție la Centrul Turistic Gherla

Încet- încet, activitatea Centrului de Informare și Promovare Turistică Gherla intră pe linie dreaptă în această perioadă a pandemiei.

Pe lângă acțiunile de promovare a valorilor turistice din zona orașului au loc și alte evenimente. Având în vedere că în localitate de peste 10 ani nu mai există o galerie de artă (devenită între timp depozit de alimente, mai apoi bar de zi!), locația din Piața Libertății nr. 3 oferă spațiu adecvat pentru artiștii gherleni. După reușita expoziției de pictură al talentatului artist Albin Kaczka, zilele trecute a fost vernisată expoziția  de artă fotografică a membrilor fotoclubului gherlean. Sunt expuse nu mai puțin de 20 de lucrări ale artiștilor fotografi Claudiu Capră (președintele fotoclubului),  prof. Ioan Moldovan, Sebastian Morar, Dorin Pop și Ioan Corpodean. Fotografiile prezentate, pe lângă monumentele istorice ale fostului Armenopolis, reflectă și frumusețile naturii. Sunt adevărate lucrări de artă fotografică, majoritatea expuse în premieră  publicului vizitator din Gherla.

Expoziția Fotoclubului Gherla este deschisă toată luna octombrie și  poate fi admirată în zilele de luni- vineri, în intervalul orar 9:00 – 15:00.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut