O nouă ediţie a programului DO, RE, MI START!

Ediţia 2012/2013 a programului de muzică clasică pentru copii, iniţiat de Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca sub genericul DO, RE, MI START!, se pregăteşte să-şi reintre în drepturi. Potrivit experienţei anterioare, concertele, reluate de mai multe ori în limba română şi în limba maghiară, s-au bucurat de mare succes la grupele de grădiniţă şi la copii din clasele primare. Aceasta a făcut ca, în această nouă stagiune, organizatorii să ofere un program mai amplu şi mai diversificat, menit să-i sensibilizeze pe copii faţă de muzica clasică, prin atragerea lor în diferite forme de activitate muzicală sub îndrumarea unor mediatori muzicali tineri, precum şi a cadrelor lor didactice din grădiniţe şi şcoli.

După cum am mai consemnat, zilele trecute, programul cuprinde: WORKSHOP-uri DE MEDIERE MUZICALĂ pentru învăţători (şcoli – ciclul primar) – 29 septembrie, între orele 10-13; pentru educatori (grădiniţe) – 29 septembrie, între orele 15-18; pentru studenţi şi doctoranzi – 30 septembrie, între orele 15-18. Toate activităţile vor fi susţinute de Ştefana Ţiţeica, violonistă şi pedagog de concert în Orchestra Radio München, şi se vor desfăşura în Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gh. Dima”.

Pentru copii (grupe de grădiniţă, clase de şcoală), organizatorii propun ATELIERE MUZICAL-LITERARE INTERACTIVE. Sub îndrumarea mediatorilor muzicali, copiii vor fi antrenaţi să ilustreze muzical o poveste, folosind instrumente simple de percuţie. Atelierele, cu durata de aproximativ 45 de minute, organizate pe grupe de 15-20 de copii în vîrstă de 5-7 ani şi 7-9 ani, vor avea loc la Librăria Cărtureşti în zilele de 1, 2, 8 şi 9 octombrie. Participarea se face pe bază de programare.

CONCERTELE INTERACTIVE PENTRU COPII vor fi susţinute de studenţi şi doctoranzi ai Academiei de Muzică, sub bagheta tinerei dirijoare Kovacs Dalma Lidia, şi vor avea loc în Studioul de concerte al Academiei de Muzică. Intrarea gratuită.

Locurile fiind limitate, doritorii sînt rugaţi să facă rezervări din timp la adresa: doremistart@amgd.ro sau la numărul de telefon: 0755-053865.

Programul DO, RE, MI START! – 2012/2013 se bucură de finanţare din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional, avînd ca parteneri Librăria Cărtureşti Cluj, Societatea Română Mozart şi Asociaţia Culturală „Notes&Ties”.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.