O nouă acţiune umanitară la Gherla

Avînd în vedere că se apropie începerea noului an şcolar, în municipiul Gherla se înmulţesc acţiunile caritative organizate pentru sprijinirea elevilor săraci.

Protopopiatul Ortodox Gherla, în colaborare cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” – filiala Gherla, lansează, în pragul începerii unui nou an şcolar, a treia campanie filantropică ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi rechizite şcolare. Acţiunea de anul trecut s-a bucurat de mare succes, la momentul potrivit am relatat şi în paginile ziarului nostru acest frumos şi nobil gest umanitar, pornit de la buni creştini, oameni care se gîndesc şi la semenii lor.

Biroul de asistenţă socială  din cadrul Protopopiatului Ortodox Gherla are în evidenţă  nu mai puţin de 80 de copii nevoiaşi, care au mare nevoie de acest sprijin material.

Anul trecut, datorită sprijinului acordat de oamenii cu suflet mare, 65 de copii au păşit zîmbitori şi plini de speranţă în noul an de învăţămînt, dispunînd de rechizitele şcolare necesare începerii studiilor.

Pe raza Protopopiatului Ortodox Gherla  trăiesc multe familii care se confruntă cu lipsa strictului necesar. Sînt foarte mulţi copii care cer ajutorul Bisericii. Mulţi dintre ei sînt ajutaţi  la începutul fiecărei toamne.

Ce pot face gherlenii acum pentru a aduce o rază de bucurie acestor copii? Ei pot să doneze suma de 70 de lei sau un ghiozdan cu rechizite şcolare, şi astfel aceştia vor avea parte de educaţie şi sperăm că şi de un viitor mai bun.

O iniţiativă demnă de toată laudă, ce se repetă în fiecare vară la Gherla.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.