O GALAXIE CU AFORISME

Mai multe ore, din cîteva zile, am fost, prin plăcută lectură, oaspetele scriitorului polivalent Iuliu Pârvu, traversînd frumos timpul petrecut cu lectura cărţii sale, intitulate Galaxia aforismelor, tipărită în condiţii grafice onorabile la Editura Napoca Star, în anul 2015. Constat astfel încă o dată că lecturînd fiecare filă, mă simţeam implicat în noianul de gînduri rafinate, multe dintre ele cu adevărat aforisme, care, cum scrie N. Iorga, unele care alcătuiesc o carte şi altele care zugrăvesc un caracter. Iuliu Pârvu este un scriitor cult, bine educat în cei şapte ani acasă, autoeducat cu prisosinţă, el însuşi fiind, prin profesie, educatorul multor generaţii de elevi. Profesor cu largă deschidere umanistă, inspector şcolar, istoric şi critic literar, poet inventiv, autorul se prezintă în această carte ca un rafinat cugetător. Majoritatea sferelor din Galaxie sînt încărcate cu esenţe luminoase. Din multe reflecţii ale sale transpare lumina profesiei de educator, în dubla calitate de profesor şi tată.

Galaxia imaginată de Iuliu Pârvu este împărţită în 13 zone tematice, cărora li se adaugă un Breviar autobiografic, în fond o biobibliografie, şi partea a două a cărţii – Cartea de aur – cu texte scrise despre personalitatea sa de cîţiva prieteni apropiaţi. Concis, autorul şi-a ordonat gîndurile, inspirate din viaţă şi din bogate lecturi, oferindu-le dezinteresat cititorului împătimit. Rigurozitatea este relevată în ordonarea textelor pe capitole, 13 la număr, cu 4 Orizonturi (metafizic, lumesc, uman, temporal), Virtuţi, Blesteme, Vicii, Cod etic, Autoportret ş.a. De la bun început autorul constată categorica deosebire pe care a făcut-o Dumnezeu între specia umană şi indivizi: La începutul lumii Dumnezeu a înzestrat specia, nu indivizii, căci, afirmă în capitolul următor: Un om trăieşte drama, un popor numai tragedii.

Adevărat pedagog, Iuliu Pârvu se referă cu multă aplecare, prin fraze înţelept sintetizate, cînd este vorba despre Orizont lumesc (cel mai vast capitol), Crepusculul, Mozaic etc. Ordonat ca un elev căruia profesorul Iuliu Pârvu îi cere să fie ordonat, autorul gîndeşte fără oprelişti, cu bucuria intelectualului care poate să ofere înţelepciune: Cînd un copil deosebeşte între o carte şi o jucărie, începe să-şi ordoneze scara valorilor; O mare personalitate este văzută peste gard, nu prin ulucile lui; Mintea, ca tot ce-i valoros, este mai uşor de pierdut decît de căpătat.

Se cunoaşte îndeobşte că cuvintele circulă precum banii, însă Iuliu Pârvu afirmă că Banii sînt ca oile. Se simt bine numai în turmă. Trebuie să luăm aminte, scrie autorul: Amintirile nu intră niciodată la partaj într-un proces de divorţ. Cu această carte el se adresează oamenilor inteligenţi, precizîndu-le că pentru constatarea prostiei nu e nevoie de acordul prostului. În continuare se preocupă de păcat, de invidie, de egoism, de răutate, insultă, frică, manie, minciună (Femeile alunecă pe minciună, bărbaţii mărşăluiesc.)

Nu cunosc un autor de aforisme care să aşeze gîndirea sa într-o aşa diversitate de rame, cum procedează, scriind, Iuliu Pârvu. Ordonat, însă nu didacticist, autorul orînduieşte cuvinte care esenţializează momente ale Crepusculului, Orizontului temporal, Ars poetica, aşa cum ar fi Viaţa, Bătrîneţea, Moartea, dar şi Istoria, Timpul, Ţăranul, Soldatul şi alte stări ale vieţii şi vremurilor. Istoricul este avertizat: Dacă nu poţi face ca istoria să vibreze, apucă-te de afaceri, atrăgîndu-i totodată atenţia că Viaţa măsurată în ani este mai scurtă ca cea măsurată în fapte. În faţa fetei de la ţară scriitorul se apleacă respectuos, oferindu-i următorul buchet de cuvinte: Cine nu a strîns în braţe o fată de la ţară, nu s-a pătruns de parfumul soarelui.

Scriitorul, Cartea, Poezia, Arta în general constituie oferte propuse în capitolul 9, menţionat mai sus. Eu nu laud această carte, subliniez doar calităţile ei, aşa că: Cine-ţi laudă o carte, face-ţi din ea şi el parte, de aceea încerc să-mi conectez sufletul la o stare duminicală. Citiţi capitolul Feţele firii şi veţi constata cum Freamătul florilor, în aprilie, ne face să auzim respiraţia îngerilor, însă omul cu calităţi trebuie să se dăruie, să se risipească semenilor (vezi romanul Risipitorii de Marin Preda): Izvorul fără cărare ajunge repede baltă.

Cele mai multe meditaţii din carte sînt scrise cu smerenia omului educat şi autoeducat, cu bunul simţ al intelectualului care a asimilat o largă cultură profesională şi generală. Verticalitatea i-a onorat viaţa: Nu-mi place respectul cu capul plecat, de aceea nu l-am practicat decît în biserică. În aceste gînduri se află, deseori, ecouri trimise cititorului de poetul, de criticul literar, de omul încărcat cu respect pentru semenii care merită dăruirea acestui sentiment. Vîrsta înaintată nu se măsoară prin anii trăiţi, ci prin gradul de înţelepciune adunată în trăirea anilor: Încă nu-s destul de înţelept, ca să pot fi cu adevărat bătrîn. Această convingere vine din afecţiunea autorului pentru folclorul literar, fiindcă în basme caracterul personajelor este ireproşabil, căci sub acţiunea lor învinge totdeauna Binele. Afirmă tranşant Iuliu Pârvu: … îmi caut prototipurile în poveşti.

A doua parte a cărţii – Cartea de aur – este construită din saluturi adresate scriitorului aniversat şi omagiat de către prieteni, scriitori, foşti colegi şi elevi, discipoli: Vistian Goia, Teofil Răchiţeanu, Ironim Muntean, Lelia Nicolaescu, Alina Pamfil, Rozalia Brîndaş, conf. univ. dr. Mihai Munteanu. Toate textele se constituie într-un merituos panegiric adresat scriitorului Iuliu Pârvu, care prin forţa minţii şi a talentului izbuteşte să făurească şi să asigure mişcarea intergalactică unei noi galaxii, botezată ca şi cartea despre care scriu: Galaxia aforismelor.

Mircea Ioan CASIMCEA