O carte unică în cultura românească – jurnalul scris timp de 44 de ani de un ţăran român – lansată la Universitatea Babeş-Bolyai

Jurnalul unui ţăran bistriţean cu patru clase primare, care a făcut neîncetat însemnări zilnice timp de aproape o jumătate de secol, a fost lansat sîmbătă la la Cluj, în cadrul unui eveniment organizat de Universitatea Babeş-Bolyai, informează AGERPRES.

Simion Cismaş din Monor, judeţul Bistriţa-Năsăud, a deschis primul “călindar” în ziua de 1 ianuarie 1937, UBB-27pe cînd avea 28 de ani. Era o zi de vineri cea în care a scris: “Tinpu iarnă goală, puţină zăpadă, dar frig tare. Astăzi ca întruna din sărbători, am isprăvit cu vitele şi am mers la biserică şi după-masă la joc şi seara ne-am dus la joc la Barna”.

Însemnările aveau să se oprească abia în martie 1981, cu două zile înainte de moartea autorului, în ziua de 31 martie.

Istoricul Simion Retegan, cercetător ştiinţific, în cadrul Institutului de Istorie “George Bariţiu” al Academiei Române Cluj, consideră că această carte este unică în cultura românească. “Am parcurs cu mult interes această carte-fluviu, prima de acest gen pe care eu am citit-o şi prima, cred, care există în cultura noastră populară, o carte în care un simplu om, cu patru clase elementare, îşi prezintă itinerariul vieţii, începînd de la vîrsta de 28 de ani şi pînă la 72, zi de zi. Viaţa sa, a familiei ale, aşa cum se proiectează ele pe viaţa satului şi, într-un plan mai îndepărtat, pe viaţa ţării”, a declarat Siomion Retegan.

Nepoata lui Simion Cismaş, Emilia Cismaş, a fost cea care a transcris zecile de caiete şi apoi, prin forţe proprii, a editat şi a publicat jurnalul, sub numele de “Călindar”. Este vorba de patru volume care au peste 2.000 de pagini de înscrieri şi care conţin pe lîngă însemnările aparent banale ale fiecărei zile şi scrieri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de pe front, dar şi evocări sau comentarii din timpul altor perioade istorice, petrecute în ultima jumătate de secol.

Deşi nu se cunoaşte exact motivul pentru care Simion Cismaş a început acest jurnal, nepoata sa crede că el a simţit în acei ani că se petrece ceva important în lume, dar care coincidea şi cu schimbările din viaţa sa personală.

“Mi-am pus şi eu întrebarea ce a putut declanşa această dorinţă a lui de a scrie. Eu, cînd a murit bunicul, aveam opt ani. După ce a murit noi nu am mai discutat de aceste caiete. Mama şi tata le-au păstrat într-un cufăr în pod, unde eu le-am redescoperit cînd am intrat la facultate. Nu ştiu ce a declanşat această dorinţă. Cred numai că a conştientizat ce urma să se întîmple (n. red. – declanşarea războiului), anul 1937 era acea perioadă cînd începea să se mişte lumea practic şi probabil că de numai de ani se căsătorise, bunica era însărcinată cu primul copil, de numai trei ani murise tatăl lui de care era foarte legat. Probabil că toate acestea, că a rămas el capul familiei a determinat începerea acestui jurnal”, a explicat Emilia Cismaş, care a adăugat că bunicul ei era un om foarte informat, care avea abonament la ziarele vremii.

Informaţiile personale sunt scrise într-un stil telegrafic, fiecare zi fiind concentrată în nu mai mult decît două – trei rînduri: Astăzi de dimineaţă (n. red. – 18 ianuarie 1937) am mutat oaia cu mel în grajdi, după masă am dus la moară 2 merţă şi seara i-am măcinat. Tinpu vînt săc şi frig. / (luni, 26 aprilie 1937) Am scos vitele la iarbă. Tinpu înorat, amestecat. Astăzi s-o pus primar.

La finalul fiecărui an, Simion Cismaş scria un rezumat al celor petrecute. Cu timpul a început să adauge la informaţiile personale – ce avere avea, cîţi copii, cu vîrstele şi numele lor, starea de sănătate a tuturor, cum a fost vremea şi recoltele – şi considerente şi comentarii ale marilor evenimente sociale şi politice.

Despre anul 1943 scria, la final, că a fost un an bun – deşi fusese pe front – pentru că scăpase destul de repede din cauza unui “beteşug”. Toţi ai casei erau sănătoşi, fetele mergeau la grădiniţă, animalele erau în stare bună, o vacă fătase, avea şi trei mieluţe, dar o mioară murise: “Era tinpuri grele, era război. (…) Ca bucate am avut grîu bun. Aşa că, după cum era greutate în lume şi rău, eu eram foarte mulţămit de la Dumnezeu. Erau duşi mulţi oameni de acasă. Era vro 10 duşi de un an şi opt luni la Rusia, Erau duşi mulţi în România, refugiaţi”.

Jurnalul cuprinde aspecte religioase, agrare, sociale, politice şi economice ale familiei sale, ale comunităţii şi ale ţării. Ultima consemnare este naşterea ultimului născut din familie, în martie 1981. După numai două zile Simion Cismaş a murit.

Nepoata sa, Emilia, a început să lucreze la editarea “Călindarului” anul trecut, cînd a aflat că tatăl său, fiul lui Simion Cismaş, s-a îmbolnăvit grav. Într-un efort uriaş, care a durat nu mai mult de şase luni, a transcris, corectat şi editat această carte, care a văzut lumina tiparului la începutul anului 2015.

La lansarea cărţii au fost prezenţi şi mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, prorectorul UBB Ioan Bolovan şi fostul rector al universităţii, Nicolae Bocşan. “Preocuparea lui Simion Cismaş este şi inedită. Rar, că ştim din mediul rural, s-au înhămat la o lucrare de genul acesta. El e unic în felul lui şi de aceea şi lucrarea este unică”, a precizat mitropolitul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.