O Carte, un Om, o Viaţă

O carte scrisă de un om de ştiinţă: Onufrie Vinţeler, filolog şi mare slavist, „File de istorie. Academicianului Emil Burzo cu prilejul aniversării a 80 de ani”, Editura Napoca Nova, 2015, 316 p.

Deci, o carte pentru un Om, şi ce Om! Un mare om de ştiinţă; fizician; Academicianul Emil Burzo.

După atîtea cărţi închinate unora şi altora, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, personalităţi mai mult sau mai puţin cunoscute, iată şi o carte închinată unui academician ajuns la venerabila vîrstă a înţelepciunii… Cartea dezvăluie o viaţă de muncă şi de luptă, de izbîndă şi de suferinţă.

În fapt, cartea aduce la lumină istoria a două familii nobile româneşti care au sacrificat multe pentru această ţară şi pentru menţinerea identităţii naţionale. Cînd am spus nobile, am spus-o şi la propriu, nu numai la figurat. şi din partea familiei paterne şi din partea familiei materne are cîte un blazon. Arealul celor două familii era cuprins între judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.

Autorul „Filelor de istorie”, dl Profesor universitar dr. Onufrie Vinţeler reproduce o caracterizare a locuitorilor din zona respectivă, făcută de episcopul Iuliu Hossu cu ocazia sfinţirii bisericii din Tîrlişua, care mi s-a părut extrem de semnificativă: „Dacă Christos ar fi fost între asemenea oameni, nimeni nu l-ar fi putut răstigni”.

Lumea zugrăvită în această carte, unde documentele din evul mediu se întrepătrund cu cele de istorie recentă (înţelegînd prin aceasta şi dosare de urmărire informativă), este secondată şi de note informative şi alte documente care descriu sugestiv lumea familiei Burzo.

Dintre prietenii tatălui, Teodor Burzo, făceau parte Ilie Lazăr, Silviu Dragomir, Vasile Hossu şi alte personalităţi marcante. În anul 2000, lui Teodor Burzo, tatăl Academicianului Emil Burzo, îi este recunoscută postmortem calitatea de „luptător în rezistenţa anticomunistă”.

Oricine cunoaşte cît de cît vremurile în care a trăit familia Burzo îşi poate imagina cu uşurinţă şi condiţiile pe care le-a avut pe atunci „tînărul” Emil Burzo. Deşi tînărul absolvent termină liceul ca şef de promoţie, cu Diplomă de Merit, calea spre învăţămîntul superior i-a fost închisă şi un an de zile lucrează la I.L.I.C. ca strungar-frezor. În anul următor, tînărului Emil Burzo îi zîmbeşte norocul – o hotărîre a Ministerului Învăţămîntului prevede că elevii cu peste 9,50 şi cu diplomă de merit pot intra la facultate fără examen de admitere. Astfel că devine student la Facultatea de Electrotehnică din Timişoara, după care se mută la Cluj.

La absolvirea facultăţii, cu diplome excelente, tot ce poate face este să se angajeze ca maistru lăcătuş la uzinele „Carbochim” din Cluj, unde lucra uneori şi 48 de ore. Interesant, coincidenţa face ca şi autorul acestor „File de istorie” să fi parcurs în parte şi el traseul în care lucra 48 de ore. Grele vremuri pentru intelectualii de calitate.

Calitatea trebuia să învingă, totuşi, în pofida tuturor invidiilor şi răutăţilor. şi, la urma urmelor, trebuie să admitem că şi în comunism au existat îngeri!

Îngerul păzitor în cazul d-lui Emil Burzo s-a numit Prof. univ. dr. Ioan Ursu, care pe atunci era prorector al Universităţii „Babeş”. Deşi n-a putut fi angajat ca şi cadru didactic, cum ar fi meritat, a fost încadrat ca inginer la Atelierele Didactice ale Universităţii, ulterior permiţîndu-i-se să ţină cursuri la Hidraulică şi Mecanica Fluidelor.

Tot „îngerul” d-lui E. Burzo l-a sfătuit să se înscrie la doctorat, ceea ce a şi făcut, la Timişoara, la profesorul A. Cişman, în 1966. În 1969 Emil Burzo s-a transferat la Bucureşti, la Institutul de Fizică Atomică. În 1970 şi-a susţinut cu succes doctoratul la Timişoara. În 1980 s-a prezentat la concurs pentru ocuparea unui post de profesor la Catedra de Fizică a Institutului Politehnic din Bucureşti. A reuşit, fiind atestat profesor la Facultatea de Automatică. Securitatea a reuşit însă să-i anuleze concursul!

După 1990, Emil Burzo a revenit la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Aici, Prof. E. Burzo a fost ales decan al Facultăţii de Fizică (1992-2000). Urmează o perioadă de efervescenţă ştiinţifică, în care scrie sute de studii importante în ţară şi străinătate şi zeci de cărţi. În 2003 devine membru corespondent al Academiei Române iar în 2009 este ales Membru Titular.

Premiile şi declararea sa ca Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi vin să pecetluiască o carieră strălucită în luptă grea şi dreaptă, însoţită de mari nedreptăţi, dar plină de satisfacţii…

Omul de ştiinţă Emil Burzo, pasionat de munca sa, este sclavul laboratorului, şoarece de bibliotecă şi permanent conectat la reţelele de date ştiinţifice.

Astăzi este director al Centrului de Excelenţă – Fizica Corpului Solid (atestat MEC) şi al Bazei de Cercetare cu Utilizatori Multipli. De asemenea, este ilustrul preşedinte al Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române.

E greu de cuprins o viaţă atît de rodnică într-o modestă recenzie, chiar dacă Făclia noastră clujeană a fost mereu alături de renumita sa personalitate…

80 de ani să fie, oare, vîrsta celei mai înalte înţelepciuni?

Dr. Gelu NEAMŢU