O biserică de lemn de la 1700 dăinuie pe dealurile din Băgaciu

Menționat întâia oară la mijlocul secolului al XV-lea, vechiul sat Băgaciu din comuna Palatca păstrează o biserică de lemn ce datează de la începutul secolului al XVIII-lea. Având hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, edificiul se află pe Lista Monumentelor Istorice, cu codul CJ-II-m-B-07524.

O găsim singuratică, pe unul din dealurile care înconjoară micul sat, ascunsă privirilor de bogata vegetație din jur. Pentru a ajunge la ea, călătorul din prezent trebuie să urce pe îngusta cărare improvizată printre pomi, pe urmele miilor de săteni din trecut. În ultimii ani, lăcașul a avut aceeași soartă ca multe alte biserici de lemn, fiind părăsită după construirea noii biserici de zid. Meșterii au construit edificiul din bârne de brad, prinse în cheotoare dreaptă, cu pronaosul și naosul înscrise într-un plan dreptunghiular, cu altarul poligonal, cu pereții retrași și cu o ușă de acces pe latura scurtă de vest. Acoperișul are poală mai largă și este mai scund, retras pentru absida altarului. Turla scundă, plasată peste pronaos, are coif piramidal și galerie închisă.

Biserica nu a fost împodobită cu decor sculptat, iar urmele posibilei picturi murale au fost acoperite cu un tapet floral, care a ajuns și el vechi, uzat.

Într-un astfel de monument, care a pierdut mult din aspectul său de început, ne atrag atenția ușile împărătești păstrate la iconostas. Înalte, ele prezintă pe cele două canaturi picturi înscrise în programul tipic acestor piese: Bunavestire, în partea superioară și portretele celor patru evangheliști, cromatica concentrându-se pe tonuri brun-roșiatice și verzui. Pictorul nu a insistat prea mult pe elementele decorative care separă scenele, exceptând stinghia care unește cele două uși, marcată de o funie răsucită. A mai inserat, totuși, figurile unor îngeri pe fiecare canat și câteva motive vegetale, care amintesc de decorul mobilierului pictat.

Prețioase icoane pe lemn împodobeau mai demult zestrea bisericii, dintre care amintim: „Înălțarea Domnului” şi un „Sfânt Nicolae”, pictate în secolul al XVIII-lea. S-au mai păstrat însă vechi cruci pictate, precum și câteva icoane pictate pe sticlă, prezența lor fiind firească în contextul apropierii geografice de centrul de la Nicula. Cele două găuri ale vechii încuietori de la intrare ne aduc aminte de timpurile când edificiul avea caracteristicile unei biserici de lemn, probabil o mândrie pentru comunitate.

Revenind la aspectul modificat al lăcașului, amintim acoperirea acestuia cu tablă și placarea pereților interiorului, inclusiv acoperirea bolții naosului. La vest, talpa este așezată direct pe pământ, turnul apasă peste tavanul pronaosului, iar tapetul împiedică evaluarea stării lemnului în interior.

O intervenție pentru consolidarea structurii și degajarea pereților este atât de dorită de părintele paroh Cira Niță, dar imposibil de susținut financiar de sătenii care nu sunt în număr mai mare de 80. Vechimea bisericii a fost un argument important în plasarea ei pe Lista Monumentelor și trebuie să fie un motiv și pentru noi toți să o îngrijim, aducând-o la frumusețea pe care o avea odinioară.

Consuela BENDEA
Consultant artistic în arhitectură și artă tradițională,
CJCPCT Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut