O aritmetică înşelătoare

CALIANIlie CĂLIAN

Scriam, în editorialul anterior, că există o totală derută în Dreapta şi că nici marele Comandant Băsescu nu a fost şi nu este capabil să propună ceva cît de cît credibil împotriva USL. De fapt, cea mai deşucheată speculaţie a unor muşte la arat ale Dreptei este că, dacă toate pseudoforţele de dreapta s-ar alia, ar putea să bată PNL la viitoarele alegeri europarlamentare. Însă, chiar dacă ar fi aşa, tot n-ar reuşi să rezolve problema problemelor: majoritatea USL. În această chestiune, o serie de comentatori cotrocenişti tot bîzîie pe tema posibilităţii “ruperii” USL, speculînd unele diferenţe de opinii şi de poziţie dintre PSD şi PNL. Inutil a mai spune – pentru cine nu pricepe, sau nu vrea să priceapă – că PSD şi PNL, alături de PC şi UNPR (cît mai există această “forţă”) nu au fuzionat, ci există ca entităţi politice autonome, care s-au aliat într-un program comun de guvernare, ceea ce nu exclude existenţa în contiunuare a “personalităţii” specifice. Plecînd de la această realitate, nu trebuie să ne mire existenţa unor “frecuşuri” între componentele Uniunii Social-Liberale. Acestea sînt o dovadă că partidele respective chiar există – dincolo de lideri, de programe conjuncturale sau de perspectivă, de evenimente interne şi extere. Feluriţi lideri ai “Dreptei” şi, mai ales, “comentatori” şi “analişti” năimiţi de la Cotroceni, încearcă să descopere iminenţa mult speratei de ei “rupturi” din USL.

Unul dintre argumente – şi care dispune de o anume putere de convingere – este de tip aritmetic: aşa-zisa Opoziţie din Parlament se tot diluează prin fenomenul tradiţional deja al migrării parlamentarilor de la un partid la altul, întrucît actuala Constituţie le permite. Într-adevăr, o serie de parlamentari, mai cu seamă de la PPDD (dar şi de la PDL) au “trecut” la USL, sau vor trece, eventual prin statutul de “independenţi”. Majoritatea dintre ei a trecut la PSD, unii la PC, alţii la PNL. E adevărat, din această perspectivă, PSD ar putea, la un moment dat, să formeze o majoritate fără PNL, cu ajutorul UDMR şi, la Camera Deputaţilor, al “minorităţilor”, inclusiv al PC, care s-ar întoarce de la PNL la PSD. Chiar şi la Senat s-ar putea ajunge la o astfel de majoritate la limită – a PSD, cu aliaţii săi, fără PNL. Liberalii au 100 de deputaţi şi 50 de senatori – deci, ar risca să fie în minoritate, dacă PSD s-ar ambiţiona să schimbe alianţa.

Subiectul e întors pe toate părţile de presa cotrocenistă, cu speranţa că poate-poate se realizează aşa ceva: PSD rupe alianţa cu PNL, iar liberalii ajung, din nou, pe mîna PDL, adică a lui Băsescu. Numai că există cîteva “necunoscute” în această ecuaţie. Prima: ar mai fi PNL atît de naiv încît să meargă, ca în 2004, pe mîna sforarului Băsescu şi a feluritelor “societăţi civile” finanţate dinafară? A doua: ar fi PSD dispus să se lase prins într-o asemenea capcană – a unei majorităţi fragile şi frivole, ca să nu folosesc alt termen, în loc să se bazeze pe o alianţă consfinţită de congresele partidelor componente? E adevărat, PSD a guvernat cu o minoritate parlamentară (2000-2004), dar atunci se baza pe o opoziţie binevoitoare a PNL şi pe votul UDMR şi al “minorităţilor”. După cum, şi el, PSD, a susţinut, tot dintr-o poziţie de opoziţie binevoitoare, PNL, în timpul guvernării PNL împotriva lui Băsescu. Dar erau situaţii diferite: în primul caz, în pofida atmosferei de opoziţie strict politică, PNL trebuia să ţină seama că PSD avea marele atu de a fi repus pe picioare economia şi de a fi realizat, în sfîrşit, începutul creşterii economice; în al doilea, dincolo de aspectele strict economice ale guvernării liberale, exista un duşman comun clar – Traian Băsescu.

În actuala situaţie, însă, ecuaţia este complet diferită. PSD poate urmări o consolidare – în “teritoriu”, în Parlament, în Parlamentul UE – în perspectiva altui ciclu electoral – eventual, începînd cu 2020, proximul fiind prea legat de proiecte comune ale PSD şi PNL (cel puţin în ideea că programele şi bugetele multianuale nu sînt simple vorbe-n vînt). Pe de altă parte, chiar dacă ar obţine o fragilă superioritate aritmetică în Parlament, practica guvernării arată că aceasta nu este suficientă – cel puţin atîta vreme cît prevederile unei noi Constituţii, legile şi statutele Camerelor şi practica propriu-zisă nu vor stăvili traseismul politic: şi pînă cînd înţelegerile dintre partide nu vor fi nişte mofturi strict conjuncturale ale unor ambiţioşi.

Iar PSD pare a fi ajuns la această înţelepciune.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.