Numitor comun

    Radu VIDA

Care ar fi legătura dintre Troy Davis, Benedict al XVI-lea şi Ziua curăţeniei din România? Niciuna, la prima vedere. Şi totuşi…

În statul american Georgia s-a pus în aplicare o sentinţă de condamnare la moarte prin eutanasiere. Troy Davis, negru de felul lui, afroamerican după expresia agenţiilor de presă, a stîrnit un val de indignare în presa europeană.  Ediţia DW în limba spaniolă face o trecere în revistă a principalelor ziare care au abordat subiectul. La unison, Salzbuger Nachrichten, Hamburger Abendblatt, Aftenpasten (Oslo) sau Paris Normandie deplîng practicile americane în domeniul justiţiei. Barbarie! Şi, cu toate că n-a recunoscut nimic, se pare că Troy a ucis un poliţist. În anumite state de peste Ocean, asemenea gesturi nu se iartă. Şi, cred, e firesc, pentru că, altfel, lumea ar lua-o razna.

Evident că presa internaţională a fost cu ochii pe vizita Papei în ţara natală. Surprinzător a fost că multă lume l-a contestat. L-a huiduit. Şi chiar s-a tras asupra Suveranului Pontif. Dar şi mai mulţi l-au aclamat. Şi, smeriţi, i-au ascultat slujbele în aer liber. Asta pînă cînd Benedict al XVI-lea şi-a exprimat dorinţa de a vedea o mai strînsă colaborare între creştini şi musulmani. Clericii catolici şi reprezentanţii Bisericii Evanghelice au fost de acord. Nu acelaşi lucru s-a întîmplat cu enoriaşii, „beneficiari” direcţi ai traiului alături de cei peste 25 de milioane de musulmani ai Bătrînului Continent.

În cu totul alt context, peste 250.000 de voluntari au participat la o zi de curăţenie pe tot cuprinsul ţării noastre. Oameni simpli, copii şi bătrîni, pompieri, jandarmi, membri ai unor organizaţii nonguvernamentale şi – se putea! – tot felul de papagali din partidele politice au făcut curat. După alţii vreo 20 de milioane – care au spurcat locurile de recreere, malurile rîurilor, munţii cei semeţi, parcurile, gările. Statistica spune că s-a strîns atîta gunoi, încît vor trebui zile şi zile pentru a fi totul  transportat la locurile de depozitare. Bucuria e că s-a refăcut, măcar în parte, ecosistemul. În sacii voluntarilor s-au adunat de toate. Şi nu mică ne-a fost mirarea cînd lista a cuprins tot felul de mizerii pe care le poate căra după el Omul, aflat în promenadă, la un grătar sau într-un loc public. Lăudabilă acţiune! Dar…

Să nu uităm că am plecat la drum, convinşi că vom găsi un numitor comun în aceste acţiuni, aparent disparate. Şi, iată, după părerea noastră, Ipocrizia este marea cucoană care-şi flutură pliurile printre aceste evenimente. Europenii au deplîns eutanasierea lui Troy doar pentru a putea glorifica sistemul de drept european. Nu s-au gîndit nici o clipă că brambureala din EU se datorează şi îngăduinţei cu care se tratează anume aspecte ale devianţei. Şi gestul Papei a fost unul lăudabil. Dar a supărat pe creştini, pentru că una este teoria, şi cu totul altceva practica. Şi strădania de Ziua Curăţeniei Naţionale din România a fost una de succes. Şi nici măcar nu s-a făcut remarca după care unii rînesc, iar alţii batjocoresc. La toată povestea i s-a spus însă: Let’s do it, Romania! Adică? Hai s-o facem!  Era mai puţin valabil? Sau ne-am obişnuit, acu’, că-i Deveselu-n floare, s-o cotim pe americăneşte, iar mîine, vom bolborosi cîte ceva în mîndre caractere chinezeşti?
Bravos!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.