Numele Maria şi David – preferate de clujeni în 2012

Primarul Emil Boc a anunţat că anul trecut s-au născut la Cluj-Napoca 5.974  de copii şi s-au înregistrat 2174 acte de căsătorie. În privinţa naşterilor, acestea au fost  mai multe cu 198 decît în 2011, iar a căsătoriilor mai multe cu 137.

Cele mai multe nume date nou-născuţilor clujeni anul trecut au fost Maria şi David, respectiv 170 de fete şi 269 băieţi, din totalul de copii născuţi în 2012. Alte nume foarte populare printre clujeni au fost Alexandra, Ioana, Andreea, Alexandru, Vlad, Luca şi Mihai. Potrivit datelor oferite de Biroul de presă al Primăriei municipiului Cluj-Napoca, în 2012 s-au născut mai mulţi băieţi decît fete, adică 3.082 băieţi şi 2.892 fetiţe.

Tot anul trecut, municipalitatea a acordat premiu la 50 ani de căsătorie pentru 398 familii şi premiu la 100 ani de viaţă pentru trei persoane.

Edilul a subliniat că în 2012 s-au eliberat 1.607 autorizaţii de construire, mai mult cu 71 faţă de 2011, iar certificate de urbanism au fost eliberate 4.499, mai mult cu 80 faţă de 2011. În ceea ce priveşte încasările, acestea au crescut faţă de 2011. Astfel, de la persoane fizice s-a încasat taxe şi impozite în valoare de 30.351.943 (29.460.83 lei în 2011), iar la persoane juridice s-au încasat 50.033.80 lei (50.447.61 în 2011).

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.