Numărul locurilor de la Rezidențiat, suplimentat

Ministerul Sănătății anunță că va suplimenta cu 418 numărul de locuri alocate în urma concursului de Rezidențiat, pentru domeniul Medicină. Astfel, candidații care au obținut punctajul de promovare de peste 60% din punctajul minim pe domeniul Medicină, pe țară, vor fi încadrați ca rezidenți.

“Am suplimentat locurile în specialitățile deficitare (anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, radiologie medicală, medicină de familie) corelat cu capacitatea reală de pregătire a universităților de medicină și farmacie”, a declarat ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, conform unui comunicat al MS, remis presei.

„Începând din acest an, conform noilor modificări legislative adoptate în luna iulie, Ministerul Sănătății a fost abilitat să suplimenteze numărul de locuri numai în domeniul Medicină. Ordonanța nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea Rezidențiatului a fost modificată prin Legea nr. 212/2021 (art.3, alin2): «Cifra de școlarizare pentru Rezidențiat este cel puțin egală cu numărul de locuri reprezentând totalul absolvenților de Medicină, Medicină dentară și Farmacie cu diplomă de licență din promoția anului în curs, cumulat cu numărul de posturi conform art. 18, stabilită prin ordin al ministrului Sănătății. În cazul în care numărul candidaților pentru domeniul Medicină care promovează examenul de Rezidențiat este mai mare decât cifra de școlarizare inițial anunțată, aceasta se poate suplimenta până la repartiția candidaților….». Spre deosebire de domeniul Medicină, în domeniile Farmacie și Medicină dentară, dreptul de liberă practică se obține odată cu dobândirea licenței” – precizează MS.

Concursul de intrare în Rezidențiat a fost organizat în 21 noiembrie 2021, în condițiile speciale impuse de contextul epidemiologic actual. Un număr record de 12.564 candidați au concurat pe 6.311 locuri și posturi, pe cele 3 domenii de pregătire, astfel: 3.942 locuri și posturi pentru domeniul medicină, 1.190 locuri pentru medicină dentară și 1.087 locuri pentru farmacie și 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – precizează sursa citată.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut