Numărul 89 al Revistei MEMORIA va fi lansat, miercuri, la Cluj-Napoca

MemoriaCel mai recent număr al Revistei Memoria, realizat în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), va fi lansat miercuri, 28 ianuarie, ora 13:00, la Librăria Humanitas din Cluj-Napoca (strada Universităţii nr. 4).

În acest număr semnează: Radu Preda (După 25 de ani. Pentru reconcilierea memoriilor), Cosmin Budeancă (Investigaţiile arheologice speciale la IICCMER), Mircea Carp (Centenar Corneliu Coposu la Sighet), Micaela Ghiţescu (L-am avut comandant pe Vişinescu), Alexandru Zub (Arhitect Niculae Rădulescu, secvenţe memoriale).

Şi-au anunţat prezenţa la eveniment: Radu Preda (preşedinte executiv IICCMER), Claudia Dobre (Fundaţia Culturală Memoria), dr. Traian Neamţu (Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici – Filiala Cluj), prof. univ. dr. Ovidiu Pecican (Facultatea de Studii Europene, UBB), preot Vasile Rus (Parohia Ortodoxă Nepos, jud. Bistriţa-Năsăud).

Editată de Fundaţia Culturală Memoria, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, şi ajunsă la ediţia cu numărul 89, Revista Memoria marchează, odată cu acest număr, împlinirea unui sfert de veac de la evenimentele care au dus la prăbuşirea regimului comunist din România, în decembrie 1989.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.