Numărul 116000 – linie telefonică de urgenţă pentru copii dispăruţi

În urma anunţului ANCOM de deschidere spre alocare a numărului naţional scurt pentru servicii armonizate cu caracter social 116000, număr destinat serviciului “Linii telefonice de urgenţă pentru copii dispăruţi”, furnizorul de servicii de comunicaţii electronice Telekom Romania Communications S.A. a solicitat şi a primit dreptul de a utiliza acest număr pentru o perioadă de 10 ani, în colaborare cu Asociaţia Telefonul Copilului, furnizor de servicii cu caracter social.

Prin intermediul liniei telefonice de urgenţă pentru copii dispăruţi vor fi preluate apelurile prin care se Telefonanunţă dispariţia unor copii, apeluri ce vor fi transferate apoi poliţiei, se vor oferi îndrumare şi ajutor persoanelor în grija cărora se află copilul dispărut şi se va sprijini desfăşurarea investigaţiei. Serviciul furnizat prin intermediul acestui număr va fi disponibil non-stop la nivel naţional, iar accesarea numărului 116000 va fi gratuită pentru toţi apelanţii, fără a fi necesară o înregistrare prealabilă.

Numărul 116000 este rezervat în toate statele membre ale Uniunii Europene pentru servicii sociale identice. Serviciile oferite prin intermediul numerelor numerelor naţionale scurte armonizate cu caracter social care încep cu 116 au o identitate paneuropeană în beneficiul cetăţeanului european, care va şti că, formând acelaşi număr, va avea acces la acelaşi tip de serviciu în orice stat membru.

În România, în afara numărului 116000, mai sînt alocate numerele 116111 – pentru serviciul „linii de asistenţă telefonică pentru copii” şi 116123 – pentru serviciul „linie de asistenţă telefonică, care oferă sprijin emoţional”. Numerele 116006 – pentru serviciul “linie de asistenţă telefonică pentru victimele infracţiunilor” şi 116117 pentru “serviciul medical telefonic ce nu intră în categoria cazurilor de urgenţă” sînt în continuare deschise spre alocare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.