Număr mic de infectări cu coronavirus, la Cluj

În ultimele 24 de ore, doar 27 de persoane din județul Cluj au fost confirmate cu Covid-19, în urma efectuării a 1.519 de teste, din care 680 diagnostic grupe de risc, 431 teste efectuate la cerere și 408 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 508.610 de teste, la nivelul județului Cluj.

Conform autorităților , la ATI, sunt internate 69 de persoane. Până acum, s-au vindecat și au fost externate 2.321de persoane, din care 1.768 din județul nostru, dar au decedat 985 din care 618 din Cluj.

În acest moment sunt internați 735 de pacienți, din care 670 din județul Cluj.

La nivel național, un număr de 707 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 31.500 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.073.679 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.028.554 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 7.692.982 de teste RT-PCR şi 1.060.331 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 21.321 de teste RT-PCR (12.294 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.027 la cerere) şi 10.253 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 168 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut