Număr mare de clujeni care refuză să-și vaccineze copiii

Acoperirea vaccinală atât în mediul urban cat şi în mediul rural s-a situat sub ţinta de 95% a atras atenția în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Cluj, Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj. El a menționat că principalele cauze a acoperirii reduse a vaccinări sunt lipsa disponibilității vaccinurilor, creşterea numărului de refuzuri ale părinţilor privind vaccinarea copiilor în contextul nespecificării obligativităţii vaccinărilor în legislaţia existență, dar și campaniile agresive pe diferite site-uri împotriva vaccinărilor.

Potrivit datelor DSP, la vaccinul Hepatic B pentru uz pediatric, acoperirea de vaccinare a fost anul trecut de 69,20 la sută, la BCG de 73,64 la sută, la Hexavalent de 49,63 la sută, la Pnemococic de 66,16 la sută, la ROR 47,7 la sută, la tetravalent de 39,4 la sută iar la dt/dtpa de 42,9 la sută.

„Menționăm ca au existat hiatusuri în aprovizionarea cu vaccin din partea Ministerului Sănătății care au afectat în sens negativ procentul de vaccinare.

În lunile in care nu a existat vaccin suficient la nivelul Direcției de Sănătate Publică Cluj s-a procedat la informarea Ministerului Sănătății, solicitând totodată sprijin tuturor Direcțiilor de Sănătate Publica din țară în vederea redistribuirii de vaccin.

Urmare solicitărilor am primit prin transfer: 2400 doze de vaccin ROR; 500 doze de vaccin Euvax B; 3200 doze de vaccin Pneumococic; 500 doze de vaccin Adacel”, a declarat Mihai Moisescu.

Cât privește vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor din județul Cluj, anul trecut au fost imunizați 1861 de copii.

Începând cu data de 26.01.2022 a început vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani, cu vaccinul Pfizer Pediatric. Aceasta vaccinare s-a desfășurat în 7 centre de vaccinare unde s-au putut asigura circuite separate pentru copii.

Până în luna martie 2022 au funcționat 30 de centre de vaccinare, după care din cauza reducerii activității vaccinale o parte din centre s-au închis ramanând deschise: Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ClujNapoca, Centrul de Cercetare și Diagnostic RoNeuro și Centrul din cadrul Colegiului Tehnic Anghel Saligny care au funcționat pana in data de 01.07.2022.

În cursul anului 2022 au fost vaccinați 1861 de copii cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani. Începând cu luna iulie 2022, toate centrele de vaccinare au fost închise, vaccinarea împotriva COVID-19 fiind inclusă în Programul Național de Vaccinare și intrând în atribuțiile cabinetelor medicale de medicină de familie”, a explicat Moisescu.

C.P.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut