Nu competenţă – ci “noutate”…

Ilie CĂLIAN

Ca ziarist, care urmăreşte de zeci de ani aiureala politică din România – în ultimă instanţă: buimăceala acestei populaţii -, cînd afli de o brambureală în deciziile unui partid, îţi pui nişte întrebări: a fost vorba de ticăloşirea unui întreg partid (adică a liberalilor şi lideraşilor săi, care urmăresc ciolane şi oscioare?) sau de o “simplă” rătăcire a minţii de o halucinaţie colectivă sau de o hipnoză colectivă)? Răspunsul este simplu: solidaritatea în ticăloşie, pusă la cale şi “verificată” dinainte: solidaritatea hienelor asupra unui cadavru sau a haitelor de şacali asupra unui animal bolnav.

Este normal, deci, să te întrebi ce anume a determinat deciziile din ultimele luni ale “noului” PNL! Nominalizarea lui Cristian Buşoi ca pretendent la fotoliul de primar general al Capitalei, din partea PNL, a părut multora ca fiind o eroare: Cristian Buşoi e ca apa sfinţită şi a urmat Ludovic Orban. Asta – da! Era în buna tradiţie a poftelor “miticilor” – după Băsescu şi Oprescu: “jmecheraş”, gargaragiu, “vesel”, agreabil la o bere şi o bîrfă: să stai vara, seara, la o terasă, cu lăutari şi cu Orban la un şpriţ (cam ca şi cu Băsescu)! Dar, cum-necum, tocmai în aceste momente, vine DNA şi-l acroşează pe Ludovic Orban. Sper că deja aţi înţeles că SRI şi DNA au făcut acea componentă – ideală, într-un aşa-zis stat democratic – a celei mai eficiente poliţii politice: DNA nu se ocupă cu stăvilirea corupţiei, cum se spune şi cum crede marea majoritate a “boborului” român: SRI şi DNA se ocupă cu crearea de dosare împotriva unor oameni care, cîndva, ar putea să stînjenească anumite puteri decidente. Puterile decidente pe care, în ce mă priveşte, nu le cunosc, dar înţeleg că există (e ca şi cînd, iarna, pe zăpadă, în pădure sau pe cîmp vezi urme şi excremente de animale: nu ştii care vor fi fost, dar îţi dai seama că există) hotărăsc care anume, dintre persoanele cu oarecare “suprafaţă”, să rămînă “în cursă” şi care nu.

Cert este că anumite “puteri decidente” au făcut ca, de la dizolvarea USL, debarcarea preşedintelui său (Crin Antonescu), numirea unui preşedinte dinafara partidului, apoi afilierea şi, în fine, topirea în PDL, şi pînă la, acum, la circul cu candidaturile pentru Primăria generală a Capitalei, liberalismul românesc să dispară – chiar dacă vin şi se bat cu cărămida-n piept oameni de tipul lui Vasile Blaga, cu moştenirea de aproape un secol şi jumtate a liberalismului românesc. (Cît despre madama Alina Gorghiu – nici nu are sens să ne gîndim la ea.)

Îmi este greu să înţeleg manevra ultimă. Pentru orice om cu mintea întreagă – dar mai ales pentru un şef de partid! – Trebuia să fie limpede că renunţarea “noului” PNL la un candidat propriu este o tîmpenie: însemnă să mărturiseşti deschis că întreg acest “mare” partid – făcut din fuziunea altora două, care s-au crezut “mari”, PDL şi PNL – nu are măcar un om capabil să candideze la Primăria generală a Capitalei. Că se supune cererii “societăţii civile” şi “străzii” – asta e o prostie din partea unui partid: e ca şi cum ar recunoaşte că ar trebui să se autodizolve. Că actualul candidat, Cătălin Predoiu, venit din partea vechiului PDL, care-l desemnase prim-ministru “din umbră”, a “făcut fiţe” pînă acum, deşi acceptase să fie şeful Organizaţiei Bucureşti a “noului” PNL, asta se înţelege: rumenul în orbaji Predoiu nu prea face faţă nici măcar ca veritabil avocat “pledant” (în sensul clasic al termenului) şi nu face faţă bucureştenilor. Pentru aceştia erau buni Băsescu ori Oprescu – “jmecheraşi”, gargaragii, “deştepţi” şi “descurcăreţi” – mincinoşi, la nevoie, dar băieţi “simpatici”. Cu unul ca Predoiu nu-ţi vine să mergi la un şpriţ la o terasă din Ferentari…

De fapt, problema fundamentală a alegerilor – că sînt locale, că sînt parlamentare – este alta: cum dracu’ se face că o bună parte a populaţiei o ţine morţiş cu candidaţii zişi “independenţi”?! În mod normal, putem presupune că un primar, un consilier, un parlamentar, un ministru sau un prim-ministru beneficiază de serviciile organizaţiilor de partid, care identifică problemele unor localităţi sau ale ţării, apoi le supune analizei unor specialişti (economişti, sociologi, finanţişti, politologi, urbanişti etc.), care fac sinteze, iar apoi propun proiecte coerente de dezvoltare pentru 4-20 de ani. Un “independent” – el singur! – cum ar putea face asta?! Are, el singur, în creieraşul lui, toate cunoştinţele pe care le poate avea o întreagă echipă din variate domenii?! Evident – nu! Cu toate astea, alegătorul român o ţine ca maţu’ gaia: îi trebuie un “independent” care să fie “nou”, care nu are nici o “expertiză” şi nici o experienţă în domeniu. Sigur că, la el acasă, genialul alegător român nu şi-ar da bugetul familiei pe mîna unuia dintre copilaşi – dar nu ezită să dea bugetul localităţii sau al ţării pe mîna unui incompetent – nou să fie!…