Novum Generatio Zilele Chitaristice Internaţionale

6ng_igd_poster_05• Ediţia a 6-a •

Festivalul, organizat de Asociaţia Harmonia Cordis, co-organizator Academia de Muzică „Gh. Dima”, va avea loc în 20-23 noiembrie la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” şi la Casino-ul din Parcul Central, Cluj-Napoca. Manifestarea, care propune recitaluri solo, concerte de muzică de cameră, concerte ale tinerelor talente, este un eveniment de anvergură conceput ca unul intercultural, pe fondul unui dialog interetnic şi internaţional, prin intermediul căruia dorim să aducem o contribuţie originală la îmbunătăţirea unor aspecte problematice din domeniul chitaristic. – precizează organizatorii.

Primul concert al Festivalului va fi o premieră din mai multe puncte de vedere, deoarece pentru prima oară se va auzi în cadrul Festivalului un concert de rock simfonic cu compoziţiile formaţiei Monyo Projekt din Ungaria, acompaniată de orchestră simfonică, dirijată de Werner Gábor.

Prin organizarea acestui eveniment, principalul scop urmărit este acela de a reuni iubitorii de chitară (fie că sunt studenţi la Conservator, elevi sau profesori de la liceele de muzică, fie tineri amatori, pasionaţi de acest instrument) în jurul unor mari interpreţi de chitară. Pentru publicul auditor, scopul este de a-l introduce în contextul cultural-educativ oferit de spectacole de excepţie (recitaluri de chitară solo), unde se interpretează piese noi, originale, executate de cei mai buni maeştri din domeniu, de renume internaţional. În consonanţă cu celelalte obiective se află şi ideea ca, prin spectacolele oferite de unii din cei mai renumiţi artişti în domeniu, să se realizeze promovarea unor standarde muzicale înalte în rândul publicului ascultător şi creşterea exigenţelor de interpretare în rândul publicului de specialitate. Cât despre publicul larg vizat, se are în vedere popularizarea instrumentului în plan socio-cultural, cu precădere în rândul tineretului, atragerea si familiarizarea acestuia cu muzica de chitară şi cu muzica clasică de calitate. Unul din mijloacele prin care ne propunem să facilităm realizarea acestui obiectiv este de a oferi acces liber tuturor spectatorilor la concertele din cadrul Festivalului. – mai precizează organizatorii.

Toate concertele din cadrul Festivalului vor putea fi urmărite în direct pe internet pe site-ul www.harmoniacordis.org. Prin aceasta, Aasociaţia Harmonia Cordis doreşte atragerea şi familiarizarea publicului cu acest gen de eveniment, care este o reprezentare compactă şi concentrată a domeniului chitaristic românesc în procesul său de dezvoltare.

Programul festivalului

20 noiembrie 2016, duminică, ora 19 (Academia de Muzică „Gh. Dima”). Orchestra simfonică Harmonia Cordis, dirijor WERNER Gábor (H); solişti: Guitar Quartet: CSÁKI András (H), GIRÁN Péter (Hu), BEKE István Ferenc (Ro), Kató Árpád (Hu). După pauză – Rock symphonic: Monyo projekt: MOLNÁR „Monyo” Endre (chitară – voce), MOLNÁR „Baba” Ilona (voce), SOLYMOSI Kata (clape), FEKECS Ákos (percuţie), LEHNER Áron (chitară bas).

21 noiembrie 2016, luni, ora 19 (Casino). 19-19.20: Harmonia Cordis Project: Recitalul tinerilor laureaţi (spectacol de scurtă durată al tinerilor laureaţi, care au fost premiaţi la competiţii internaţionale de chitară); Tudor Gliga (Ro); 19.20–22 Concert de gală cu: FELLEGI Dávid (Hu), GIRÁN Péter (Hu), CSÁKI András (Hu).

22 noiembrie 2016, marţi, ora 19 (Casino). 19-19.20: Harmonia Cordis Project: Recitalul tinerilor laureaţi (spectacol de scurtă durată al tinerilor laureaţi, care au fost premiaţi la competiţii internaţionale de chitară); Cristian Zaharia (Ro); 19.20–22 Concert de gală cu: Tritonus Guitar Trio: Molnár Levente, Nagy Tamás, Szurgyi Gergely (Hu); Gabriel Bianco (F).

23 noiembrie 2016, miercuri, ora 19 (Casino). 19-19.20: Harmonia Cordis Project: Recitalul tinerilor laureaţi (spectacol de scurtă durată al tinerilor laureaţi, care au fost premiaţi la competiţii internaţioanle de chitară); Trio: Cristian Zaharia, Babţan-Varga Flórián, Balogh Marcu (Ro); 19.20–22 Concert de gală cu Pusztai Antal (A), Mikiya Kaisho, Takuya Okamoto (Japonia).

Toate concertele vor fi cu intrare liberă! Mai multe detalii pe site-ul: www.harmoniacordis.org, unde vor fi transmise live toate concertele festivalului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.