Noul Centru de Aport Voluntar preia gratuit molozul, mobila și electrocasnicele vechi

Primul Centru Mare de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din România a fost inaugurat luni la Cluj-Napoca, în urma unei investiţii de peste 27,4 milioane de lei, finanţată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), la care se adaugă peste 5,2 milioane de lei TVA.
La eveniment au luat parte ministrul Mediului, Diana Buzoianu, primarul Emil Boc, prefectul județului Cluj, Maria Forna, directorul Direcției Județene de Mediu, Grigore Crăciun și viceprimarii Olah Emese și Dan Tarcea.

Primarul Emil Boc a explicat că începând din 21 iulie, orice tip de deșeu produs de clujeni va putea di dus la CAV, cu excepția deșeurilor menajere.

„Toate celelate titpuri de deșeuri le colectăm gratuit. Îi spune voluntar pentru că trebuie aduse aici. Sunt două condiții pentru a putea aduce deșeurile aici: Să ai domiciliul în Cluj-Napoca și să ai contract cu firma de salubrizare”, a precizat Emil Boc. El a arătat că punctele de colectare a deșeurilor care funcționează în oraș vor fi păstrate până la finalul anului.


Ministrul Dana Buzoianu a explicat că noul centru rezolvă exact problemele care le-au dat bătăi de cap cetăţenilor ani de zile. „Unde aruncăm salteaua veche, anvelopele, molozul din renovări, mobila sau frigiderul stricat? De astăzi, clujenii au o destinaţie clară, modernă şi civilizată, care aduce economii şi resurse pentru economia locală, deoarece deşeurile din lemn, metal, plastic sau hârtie aduse aici reintră în circuitul economic local ca materie primă secundară. Felicit Primăria Cluj-Napoca, care demonstrează încă o dată că managementul performant şi viziunea pe termen lung transformă comunităţile în repere de civilizaţie. În lunile următoare vor fi finalizate, prin PNRR, sute de centre mici de colectare prin aport voluntar, în toată ţara. România face astfel un pas uriaş spre modelul european al economiei circulare, în care deşeul devine resursă”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu, prezentă la inaugurare.

La rândul său, prefectul Maria Forna a arătat că obiectivul dat în folosință se alătură altor centre din județul nostru. „Ne bucurăm că s-au identificat soluții de mediu, astfel încât cetățenii să nu mai fie nevoiți, așa cum se proceda din păcate până acum, să arunce deșeurile rezultate din construcții și nu numai pe marginea râurilor sau în natură. Cu alte cuvinte, ne bucurăm pentru acest centru deosebit de important. Aș vrea să încurajez toți cetățenii municipiului Cluj-Napoca să apeleze la această facilitate, pentru că doar împreună putem să respectăm și să protejăm mediul pentru generația de acum și pentru generațiile viitoare”, a precizat prefectul.

Viceprimarul Dan Tarcea a afirmat că investiția a apărut în urma unor nevoi identificate în anii trecuți. „Noi am avut cele două centre mai mici de colectare, dar care nu închideau cercul în privința selectării și transportării deșeurilor acolo unde trebuia. Doar îi ajutam pe cetățeni să scape, la un moment dat, de moloz, de o canapea sau de piese de mobilier. Aici însă am reușit să creăm un sistem integrat.

Știți că unele investiții se măsoară în metri cubi de beton, în înălțime sau în suprafața de asfalt turnat. Această investiție cred că se măsoară în responsabilitate — o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm împreună. Noi, ca autorități, creăm și punem la dispoziție această infrastructură, iar cetățenii trebuie să o folosească.

Îmi doresc ca peste câțiva ani să nu mai vorbim doar despre un centru voluntar de colectare, ci să ne gândim la el ca la un punct prin care oamenii contribuie la salvarea naturii. Începând de astăzi, centrul este complet funcțional. Îi invit pe clujeni să vină și să aducă aici lucrurile de care nu mai au nevoie acasă. Felicit echipa care a implementat proiectul”, a precizat viceprimarul.

Întreaga infrastructură a centrului de la Cluj se întinde pe o suprafaţă de 1,4 hectare (14.000 mp) şi este dotată cu platforme betonate şi containere specifice, un laborator de analize chimice, spaţii administrative, o cameră frigorifică pentru depozitarea cadavrelor de animale, precum şi cu un cântar de mare tonaj destinat monitorizării fluxurilor de deşeuri, se arată într-un comunicat al MMAP.

CAV-ul permite colectarea separată a deşeurilor menajere care nu pot fi preluate prin sistemul „door-to-door”, precum şi a fluxurilor speciale de deşeuri. Pot fi predate deşeuri reciclabile şi biodeşeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, dar şi deşeuri voluminoase, textile uzate, deşeuri din lemn, mobilier, anvelope uzate şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice.

Potrivit sursei citate, Centrul Mare de Colectare prin Aport Voluntar inaugurat la Cluj este primul dintre cele 13 centre care vor fi realizate la nivel naţional, prin PNRR, prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, în municipii precum Craiova, Buzău, Braşov, Constanţa, Iaşi, Bucureşti şi Sibiu

CINE POATE UTILIZA CENTRUL

Deșeurile pot fi predate gratuit exclusiv de persoanele fizice care au domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și au încheiat un contract cu operatorul de salubritate menajeră, SC Supercom SA.

Accesul în centru se face pe baza cărții de identitate și este permis numai în prezența personalului operatorului. Deșeurile sunt cântărite la intrare, iar utilizatorii primesc instrucțiuni privind zona și containerul în care trebuie să le depoziteze.

În incinta centrului sunt permise autoturismele, furgonetele și autoutilitarele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, precum și vehiculele cu remorcă utilizate pentru transportul deșeurilor.

CE DEȘEURI POT FI PREDATE
La centrul de pe strada Platanilor F.N. (Google Maps: https://maps.app.goo.gl/R8Em8NK9xpRcmziU9) pot fi aduse: hârtie și carton; ambalaje și obiecte din plastic; sticlă, geamuri și oglinzi; obiecte din metal și lemn; haine, textile și încălțăminte; mobilier, saltele și covoare; echipamente electrice și electrocasnice mici și mari; anvelope și baterii auto; obiecte ceramice și obiecte sanitare; medicamente expirate; deșeuri vegetale din curți și grădini; deșeuri rezultate din lucrări individuale de renovare sau demolare; recipiente cu reziduuri de vopsele, adezivi sau uleiuri; cadavre ale animalelor mici de casă sau de curte.

Pentru anumite categorii de deșeuri există limite zilnice și anuale. Astfel, pot fi predați maximum 2 metri cubi de deșeuri din construcții pe zi și maximum 10 metri cubi pe an pentru fiecare domiciliu. În cazul deșeurilor vegetale, limita este de un metru cub pe zi și 10 metri cubi pe an.

Mai multe informații: https://primariaclujnapoca.ro/salubritate/centrul-integrat-de-colectare-separata-a-deseurilor-prin-aport-voluntar/

PROGRAM DE FUNCȚIONARE

Aprilie–septembrie: luni–vineri 12:00–20:00; sâmbătă: 09:00–15:00;
octombrie–martie luni–vineri: 10:00–18:00; Sâmbătă: 09:00–15:00.

CUM SUNT PROCESATE DEȘEURILE

Centrul este dotat cu instalații și echipamente pentru sortarea, mărunțirea, compactarea și valorificarea diferitelor categorii de deșeuri.

Deșeurile voluminoase, precum saltelele sau mobilierul, sunt mărunțite, separate și sortate. Materialele reciclabile sunt balotate, iar fracțiile care nu mai pot fi reciclate sunt direcționate spre valorificare energetică.

Deșeurile vegetale sunt tocate și așezate în brazde pentru compostare. La finalul procesului, compostul este cernut și rafinat, pentru a putea fi utilizat în agricultură sau pentru întreținerea spațiilor verzi de pe domeniul public, în funcție de calitatea materialului rezultat.

Deșeurile provenite din construcții și demolări sunt concasate și sortate, iar materialele obținute pot fi reutilizate pentru umpluturi, rambleiere, lucrări rutiere și alte aplicații tehnice.

Centrul dispune de containere specializate pentru deșeuri periculoase, prese pentru textile, hârtie și plastic, containere pentru deșeuri electrice și electronice, sticlă, lemn, metal și anvelope, precum și de un container frigorific destinat animalelor mici decedate.

REGULI IMPORTANTE PENTRU UTILIZATORI
Deșeurile trebuie predate separat, în stare uscată și fără alte materiale contaminante. Deșeurile periculoase trebuie transportate în recipiente închise ermetic, fără risc de scurgere sau contaminare.

Nu sunt acceptate: deșeurile municipale amestecate; resturile alimentare; materialele care conțin azbest; deșeurile explozive sau inflamabile; deșeurile medicale infecțioase; deșeurile radioactive; deșeurile industriale periculoase; deșeurile provenite de la agenți economici.

Operatorul poate refuza deșeurile nesortate, contaminate, neconforme sau care depășesc capacitatea tehnică de stocare temporară a centrului.

„Prin deschiderea acestui centru, Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziția cetățenilor o soluție concretă și modernă pentru predarea separată a deșeurilor care nu pot fi colectate prin sistemul obișnuit. Investiția contribuie la reducerea depozitării necontrolate, la recuperarea materialelor reciclabile și la reintroducerea acestora în circuitul economic, pentru un oraș mai curat și mai responsabil”, a transmis Primăria Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.