Noua Dreaptă solicită ridicarea unui gard de protecţie la frontiera cu Serbia

În urma depistării unui grup de 60 de imigranţi intraţi ilegal pe teritoriul ţării noastre, Partidul Noua Dreaptă – formaţiune politică ce se opune primirii de imigranţi ilegali pe teritoriul României -, consideră că se impune o reacţie fermă şi urgentă a Statului Român şi solicită ridicarea de urgenţă a unui gard de protecţie la frontiera cu Serbia.

„Dincolo de faptul că majoritatea celor 60 de imigranţi nu provin din Siria sau din alte zone de conflict, ci din state precum Maroc, Pakistan sau Somalia, reamintim că orice refugiat care doreşte să intre în România trebuie să solicite azil, iar recunoaşterea statutului de refugiat pe teritoriul ţării noastre se poate face doar în condiţiile Legii 122/2006 privind azilul în România”, precizează reprezentanţii Noii Drepte, atrăgînd, totodată, atenţia asupra gardului construit de Ungaria la graniţa sa cu Serbia, pentru protejarea cetăţenilor ungari în faţa valului migrator, gard care începe să schimbe ruta imigranţilor ilegali în drumul lor spre UE.

„În acest moment graniţa Serbiei cu România devine poarta de intrare în spaţiul Uniunii Europene şi cerem Guvernului Cioloş ridicarea unui gard, asemănător cu cel ridicat de vecinii unguri, pe toată distanţa frontierei terestre a ţării noastre cu Serbia. Un astfel de gard, cu rol de protecţie, va descuraja grupurile de imigranţi care se pregătesc să pătrundă ilegal în ţara noastră. Îndeosebi în urma recentelor atentate teroriste de la Paris şi Istanbul, precum şi a atacurilor sexuale împotriva femeilor creştine din Germania şi alte ţări Europene, în care atacatorii s-au dovedit a fi imigranţi musulmani recent sosiţi în ţările respective, statul român are ca prima obligaţie să-i apere pe români de terorism, crime şi violuri şi să le garanteaze siguranţa”, punctează reprezentanţii PND.

În opinia acestora, locul imigranţilor este în ţările lor de origine, unde trebuie repatriaţi în condiţii de siguranţă şi demnitate. „Partidul Noua Dreaptă militează pentru ca locul celor 5 milioane de români plecaţi peste hotare să nu fie luat de milioanele de imigranţi ilegali care bat la porţile Uniunii Europene”, mai arată reprezentanţii PND.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.