Noua Dreaptă se declară împotriva majorării indemnizaţiilor pentru refugiaţi

Partidul Noua Dreaptă condamnă decizia guvernului Cioloş de modificare a normelor metodologice ale Legii privind azilul, prin care indemnizaţiile pentru solicitanţii de azil au fost mărite la 1.200 lei/lună, afirmă reprezentanţii PND, într-un comunicat de presă transmis pe adresa redacţiei.

„În timp ce indemnizaţia socială pentru pensionari a crescut în 2015 de la 350 de lei la doar 400 de lei, un refugiat, care în viaţa lui nu a lucrat o zi în România, va primi de la Bugetul de Stat o indemnizaţie de trei ori mai mare! Partidul Noua Dreaptă declară inadmisibilă alocarea fondurilor bugetare către refugiaţi, în timp ce nu sînt suficiente fonduri sociale pentru românii nevoiaşi, pentru spitale, şcoli şi alte instituţii fundamentale subfinanţate”, arată aceştia în documentul citat.

Totodată, reprezentanţii Noii Drepte consideră că, prin această măsură, executivul condus de Dacian Cioloş face o discriminare pozitivă la adresa imigranţilor. „România este o ţară sărăcită şi jefuită de politicieni, cu fonduri limitate, şi orice guvern responsabil ar folosi aceste fonduri în exclusivitate pentru nevoile vitale ale românilor şi nu în interesul imigranţilor musulmani, cărora astfel li se oferă în ţara noastră un trai privilegiat. Şi asta, în timp ce pensionarii români, care au muncit şi contribuit la sistemul de pensii o viaţă întreagă, trăiesc de pe o zi pe alta şi nu au nici un sprijin din partea statului ai cărui cetăţeni sînt”, punctează PND.

Amintim că Partidul Noua Dreaptă se declară „singurul partid care se opune primirii refugiaţilor musulmani în România, prioritatea noastră fiind bunăstarea românilor, nu a imigranţilor”, context în care solicită Guvernului Cioloş să se alăture poziţiei statelor est-europene Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia şi să nu accepte cotele de refugiaţi „dictate de birocraţii de la Bruxelles”.

„Capitala României este la Bucureşti, nu la Bruxelles, iar România este, potrivit Constituţiei în vigoare, un stat independent şi suveran, pe al cărui teritoriu nu pot fi colonizate populaţii străine! Orice decizie contrară va fi luată de vremelnicul guvern Cioloş doar cu încălcarea conştientă a Legii fundamentale a Statului Român”, conchid reprezentanţii Noii Drepte.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.