Note de lectură (II)

Oarecum de o altă factură, „Memorii”-le Elisei Brătianu sînt importante pentru că eroina a trăit în cercurile cele mai înalte ale societăţii româneşti, despre care ne-a lăsat memorabile descrieri ale personalităţilor din prim-planul vieţii noastre politice şi economice, inclusiv din culise, care au făcut istorie! Şi astfel, primele două cărţi din colecţia „Carte de nu mă uita” se înscriu pe deplin în această categorie! Unde mai pui că sînt şi excelent ilustrate cu material iconografic, o trăsătură constantă a publicaţiilor scrise sau editate de Oana Marinache.

În aceiaşi ani 2014-2015, neobosita autoare mai publică în colaborare două monografii de arhitecţi, respectiv „Louis Pierre Blanc: o planşetă elveţiană în serviciul României” (2014), împreună cu Cristian Gache, şi „Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele ruseşti la Palatul Telefoanelor” (2015), împreună cu istoricul de artă Gabriel Badea-Păun, deschizînd cu ele seria colecţiei „Arhitecţi de neuitat” la Editura Istoria Artei din Bucureşti. Realizate după tipicul monografiilor, autorii prezintă originea elveţiană şi pregătirea ca architect al lui Louis Pierre Blanc. Coleg cu Ion Mincu pe parcursul anilor de studii la Paris, compatriotul nostru îl va încuraja pe Blanc să vină în România, unde s-a naturalizat şi a realizat o operă de arhitectură impresionantă. Ar fi suficient să amintim cîteva dintre ele: edificiul Universităţii din Iaşi, Institutul Botanic, serele Grădinii Botanice, Institutul de Bacteriologie, Facultatea de Medicină, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor la Bucureşti, precum şi numeroase locuinţe de tip vilă: ale lui Nicolae Filipescu, Ion Lahovary, Mauriciu Blank, Herman Speyer, toate la Bucureşti, ş.a., edificii devenite emblematice! Avîntul economic fără precedent al ţării noastre a determinat expansiunea teritorială a Bucureştilor, aşa încît Louis Pierre Blanc este autorul şi co-autorul aşa-ziselor „parcelări”, proces prin care vaste terenuri erau parcelate (împărţite) în funcţie de topografia terenului, în vederea construirii de vile. A fost cazul parcelărilor Şoseaua Bonaparte, Dudeşti, Comarnic-Isvor sau Băneasa; au mai fost multe altele, ale altor arhitecţi. Accesibile clasei de mijloc, care a fost o comanditară cu gust, au luat astfel naştere cartierele de vile ale Bucureştilor, ce au dat farmecul său deosebit. Volumul este bogat ilustrat cu o iconografie specifică fiecărui capitol al său.

Edmond Van Saanen-Algi s-a născut la Bucureşti în anul 1882, ca fiu al lui Robert Van Saanen, stabilit în România, cu origini olandeze, a cărui familie din Hoorn „s-a remarcat prin activitatea comercială la Marea Baltică şi în Imperiul Otoman” (p. 17) şi a Luizei Bruzzesi, al cărei părinte, italian, deschisese în 1852 un magazin pe Calea Victoriei. Patronimul de Algi vine de la tatăl să vitreg, al doilea soţ al mamei sale, colonelul Alexandru E. Algiu. Tînărul a urmat studii superioare la Politehnica din München şi la Şcoala Superioară de Arte Frumoase, respectiv Arhitectura, la Paris (1903-1914), cu lungi perioade de stagii de practică în birouri de arhitectură. Personalitate plurivalentă, fire sensibilă, a fost şi un talentat desenator, pictor şi compozitor; călătoriile pe care le-a efectuat la Londra şi la New York i-au marcat creaţia arhitecturală. Van Saanen-Algi este autorul Casei Anticarilor, a palatelor Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi Telefoanelor din Bucureşti, dar şi al vilelor lui Istrate Micescu din Parcul Cişmigiu şi de la Ciumeşti-Argeş, sau a mausoleului familiei Lenş din Cimitirul Bellu, precum şi a numeroase proiecte care nu s-au materializat. Şi acest volum este bogat ilustrat cu planuri şi imagini ale edificiilor sale, dar şi cu desene, schiţe, crochiuri, probînd calităţile sale artistice. Ambele monografii menţionate sînt restituiri valoroase ale personalităţii şi creaţiilor acestor doi mari arhitecţi.

În fine, tot în anul 2015, Oana Marinache a publicat „o colecţie unică de planuri şi schiţe” din perioada 1830-1860, în ceea ce autoarea numeşte „arhiva de arhitectură”. Născută din dorinţa de valorificare a documentării sale arhivistice de excepţie, cartea Oanei Marinache este consacrată începuturilor arhitecturii româneşti, din perioada 1830-1860, de dinaintea cristalizării stilului naţional. După ce schiţează contextul istoric al perioadei, cu primele reglementări instituţionale şi administrative iniţiate şi puse în operă de Regulamentele Organice adoptate în Principatele Danubiene sub Pavel Kiselef, autoarea prezintă planuri şi schiţe de arhitectură ale unor arhitecţi, în cea mai mare parte străini. Ele au fost grupate, aşa cum afirmă, „în mari categorii ale proiectelor publice”, dar şi cîteva de construcţii private şi moşii extraurbane, respectiv: curţi domneşti şi administrative; clădiri militare; biserici şi mănăstiri; clădiri obşteşti; instituţii culturale; spitale; străzi şi şosele; lucrări hidrotehnice; grădini şi cimitire; hanuri şi prăvălii; case; moşii; adică cam tot ceea ce trebuia pentru ca Principatele Danubiene să se înscrie pe drumul progresului. Fără a le analiza în detaliu, doar semnalîndu-le, în mod onest autoarea subliniază în încheiere că ele „rămîn martorii unei epoci pline de culoare, ce aşteaptă să fie redescoperită şi reinterpretată”.

Hotărît lucru, avem în faţă oglinda unei muncii tenace de cercetare a fenomenului architectural şi urbanistic românesc, făcută cu pasiune tinerească debordantă şi de sinteză. Produsul şcolii de arhitectură de la Bucureşti, care a dat o lungă serie de arhitecţi valoroşi, Oana Marinache face cinste acesteia şi, cu certitudine, va deveni un nume de referinţă în branşă. Cărţile sale au puternice valenţe educative, de recuperare a biografiei şi creaţiei unor arhitecţi căzuţi în uitare, precum şi a unor comanditari de excepţie, ale căror proprietăţi, readuse în conştiinţa publicului, ne redau mîndria apartenenţei la acest neam, ne fac mai puternici prin cunoaşterea şi asumarea trecutului nostru, care, şi în acest domeniu, este prestigios! Educaţia privirii pe care o fac în subliminal cărţile sale, îmbogăţind simţul nostru estetic, contribuie la fortificarea spiritului nostru civic, într-un cuvînt, sîntem mai bogaţi după lectura şi privirea acestor frumoase lucrări. Ele sînt utile unui spectru larg de specialişti, precum arhitecţi, planificatori teritoriali, istorici, geografi, ghizi, oameni de cultură sau pur şi simplu celor care iubesc frumosul şi ţara lor şi vor să-i cunoască identitatea locurilor.

Alexandru Păcurar
Departamentul de Geografie Umană şi Turism
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca