Note de lectură (I)

Dintre categoriile profesionale care militează pentru păstrarea identităţii naţionale, regionale şi locale, pentru recuperarea patrimoniului nostru cultural material şi imaterial, iniţiative lăudabile şi fireşti după o prea lungă noapte a atotputerniciei ideologiei internaţionalismului proletar, promotor al neantizării şi uniformizării lor, breasla arhitecţilor din România face o frumoasă figură. Acţionînd individual, în grup, în asociaţii sau în ONG-uri, arhitecţii se manifestă cu vigoare pentru recuperarea, prezervarea şi dezvoltarea moştenirii noastre arhitecturale, cu atît mai mult cu cît înaintaşii au reuşit cristalizarea unui „stil naţional în arhitectură”. Enumerarea numelor, asociaţiilor sau ONG-urilor lor ar fi superfluă şi nedreaptă prin inevitabilele omisiuni.

Amploarea restaurării monumentelor de arhitectură, a ansamblurilor urbanistice, a scos în evidenţă adevărate bijuterii care ne lasă fără grai şi ne surprind plăcut, încît ne întrebăm: avem noi aşa ceva? cum n-am ştiut?! O mulţime de materiale grafice publicate, de la cele publicitare, precum imagini de arhivă şi contemporane, planuri, schiţe, afişe, pînă la cărţi, probează interesul pentru recuperarea acestui tip de patrimoniu identitar. Fie că sînt studii asupra unor complexe urbanistice şi)sau monumente de arhitectură, monografii ale unor arhitecţi, sau volume de memorii, acestea au conştientizat publicul asupra patrimoniului pe care îl posedăm, i-au trezit şi întărit sentimentul apartenenţei la un spaţiu cultural cu identitate, l-au făcut să-şi iubească urbea, să fie mai atent la „povestea caselor”, la edificiile care îl înconjoară. În seria autorilor cu lucrări remarcabile în domeniu, istoricul de artă Oana Marinache ne încîntă cu fiecare apariţie editorială ce poartă semnătura sa, sau pe care o editează. Fără să o cunosc personal, ci numai prin intermediul cărţilor ei, impresionează la această prolifică autoare doctorandă efervescenţa publicistică şi de acţiune civică, maturitatea studiilor sale, urmare a unei puteri de muncă de excepţie. Dăruirea ei profesională, pasiunea pentru scoaterea la lumină şi din uitare a patrimoniului nostru architectural şi biografic, s-au materializat în monografii de arhitecţi, precum Cristofi Cerchez, Louis Pierre Blanc sau Edmond Van Saarinen-Algi, în prezentarea patrimoniului unor mari familii româneşti, precum Ştirbey, sau în editarea unor lucrări memorialistice ale unor personalităţi, precum Nadeja Ştirbey sau Elisa Brătianu. Volumul său impresionant de publicaţii, rod al unor cercetări arhivistice şi pe teren de mare anvergură, este rodul unei munci în echipă, din care fac parte colaboratori precum Cristian Gache, Anca Dină, Ovidiu Baştea, Ion Marinache, Irina Gudană. Totodată, autoarea s-a consultat şi a fost îndrumată de arhitecţi-publicişti consacraţi, precum Ioana Beldiman, Ruxandra Nemţeanu, Ruxandra Juvara Minea ş.a.

În anul 2012, sub semnătura Oanei Marinache a văzut lumina tiparului frumoasa şi delicata monografie dedicată celui care a proiectat la Bucureşti „vila cu clopoţei de la Şosea” a dr. Nicolae Minovici, arhitectul Cristofi Cerchez. Scrisă cu suflet, bine documentată, cu multe informaţii, unele inedite, bogat ilustrată cu planuri, schiţe, imagini ale edificiilor, inclusiv ale ornamentelor şi mobilierului lor, cu înscrisuri şi acte, cu fotografii, într-un format elegant, lucrarea este un model în domeniul ei. Cartea mi-a atras atenţia şi, după lecturare, mi-am dat seama că autoarea are clasă şi merită urmărită evoluţia ei publicistică. Se pare că nu m-am înşelat căci, un an mai tîrziu, în 2013, a publicat în limba engleză la editura ACS din Bucureşti, „Ştirbey Residences in Bucharest and Buftea: architecture and interior decoration”, un volum impresionant de 301 pagini în format mare, cu o prefaţă aparţinînd Ioanei Beldiman. Dedicat părinţilor – „To my parents”, volumul depăşeşte sfera arhitecturii, avînd elemente de genealogie, istorie socială, cu piese arhivistice de excepţie, precum acte şi înscrisuri vechi, inclusiv reclame, fotografii istorice, într-un cuvînt o incursiune „tous azimuts” în trecutul acestei mari familii româneşti, cu un rol politic, economic şi social determinant în evoluţia Ţării Româneşti şi apoi a României. Uneori puse în oglindă, imaginile edificiilor din patrimoniul acestei familii din perioada lor de glorie şi starea lor lamentabilă din prezent, este cea mai bună dovadă a involuţiei parcursului nostru… Autoarea reuşeşte să trezească interesul pentru această ilustră familie, pentru membrii ei, precum Barbu Bibescu Ştirbey sau Barbu Al. Ştirbey, prea puţin cunoscuţi. Volumul se continuă organic cu următorul, „Ştirbey: reşedinţe, moşii, ctitorii”, apărut în 2014 la aceeaşi editură bucureşteană, prefaţată de Ioana Beldiman, istoric de artă, cu un „Cuvînt înaine” ce poartă semnătura arhitectei Ruxandra Nemţeanu, cadre didactice universitare cu lucrări de referinţă în domeniu. Autoarea, Oana Marinache, dedică masivul volum de 495 pagini în format mare „profesorilor mei”, continuînd prezentarea patrimoniului acestei familii, o mare comanditară. Un cititor mai hîtru ar fi tentat să afirme: -reşedinţe! moşii! hm!, însă lecturarea cu atenţie a cărţii ne luminează asupra rolului social al acestei familii, ctitori de aşezăminte bisericeşti, sociale – spitale şi şcoli, culturale – biblioteci, economice – ferme şi exploataţii agricole model, întreprinderi economice (agroindustriale, farmaceutice, ateliere de tîmplărie, ţesătorii ş.a.), unde lucrau sute şi sute de angajaţi. Membrii acestei familii, atît de patrioţi şi de determinaţi în acţiunile lor, promovau cu asiduitate produsele româneşti şi munca românească; ei sînt creatorii unei adevărate opere sociale! Starea actuală a unor aşezăminte, precum Aşezămintele Brătianu, ne îndeamnă la găsirea de soluţii pentru utilizarea lor, după o restaurare din temelii care se impune grabnic. România ar fi mult mai bogată cu aceste comori reintroduse în circuitul cultural şi social.

După publicarea acestor volume, Oana Marinache a editat două cărţi de memorii ale unor ilustre personaje feminine, membre ale familiei Ştirbey. Este vorba de „Jurnal de prinţesă: (1916-1919)” al Nadejei Ştirbey (2014), şi de „Memorii”-le Elisei Brătianu (2015), primele două cărţi din seria colecţiei „Carte de nu mă uita” pe care Oana Marinache a inaugurat-o la editura Istoria Artei. Îi urăm viaţă lungă colecţiei, cu cît mai multe cărţi de memorii şi de corespondenţă publicate! Apărute într-un format special, cele două volume sînt binevenite, publicul avînd astfel posibilitatea cunoaşterii personalităţii autoarelor, îşi poate astfel face o imagine corectă asupra lor, în contextul în care o lungă perioadă de timp, istoriografia de sorginte comunistă le-a prezentat total deformat. Nimic mai fals, patrioate de mare calibru, ele au vibrat pentru fiecare realizare a ţării lor, pe care au iubit-o enorm. Fără a fi de mare întindere, aceste cărţi sînt deosebit de dense în informaţii, descrierea unor evenimente, situaţii, personalităţi, trăiri, sînt scrise într-un stil frumos, lin, gingaş, mai ales cel al Nadejei. Realităţile pe care le prezintă, evenimentele pe care le consemnează sînt un bun prilej pentru autoare de reflecţii personale de o tulburătoare luciditate, de înalt patriotism şi simţire pentru ţara noastră. De regulă reţinute, avînd o educaţie desăvîrşită, aceste Doamne ale culturii noastre au fost copleşite în unele momente cruciale ale istoriei noastre. Spre exemplu, Nadeja Ştirbey notează în jurnalul ei sfîrşitul Primului Război Mondial astfel: „30 octombrie [1918,s.n.] Urrraaaa! Suntem răzbunaţi şi încă cum! cum! Dumnezeule, ce frumos e! ce măreţ! e prea frumos şi prea măreţ pentru a putea înţelege toată amploarea gloriei noastre, îţi mulţumesc, Doamne, în genunchi, pentru această clipă sublimă, ce bine este să trăieşti pentru a sinţi această beţie divină, frumosul nostru ideal împlinit! războiul acesta îngrozitor se termină cu un succes permanent, îmi vine să îi îmbrăţişez pe toţi cei în ai căror ochi văd strălucind această scînteie pe care o simt scăpărînd în ai mei” (p.71). Apărut în anul 2014, un an în care „la nivel european, marchează începutul comemorărilor centenarului primului război mondial”, jurnalul Nadejei Ştirbey este, cu siguranţă, o piesă solidă!
Alexandru Păcurar
Departamentul de Geografie Umană şi Turism
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca