Note de lectură. Continentele sentimentale ale lui Pompiliu Manea

 Cartea lui Pompiliu Manea – Peregrin pe cinci continente, Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2011 – îmi aminteşte de Salt la antipozi a lui Egon Erwin Kisch, cel considerat întemeietorul reportajului modern. Unul universitar (Manea) celălalt gazetar-scriitor (Kisch) amîndoi sînt îndemnaţi de acelaşi demon al călătoriei, chiar dacă scopul diferă cel mai adesea. Mai mult, există şi o asemănare de itinerar, frizînd un titlu comun, Egon Erwin Kisch publicînd, în 1935, un volum intitulat chiar aşa: „Aventură pe cinci continente”. Sînt locuri prin care paşii celor doi se contopesc – America, Australia, Asia – şi nu o dată vor fi admirat acelaşi răsărit ori apus de soare. În ceea ce priveşte scopul, însă, cărţile diferă: reportajele lui Kisch se încheagă într-un protest vehement împotriva potentaţilor lumii, în favoarea năpăstuiţilor exploataţi – în timp ce reportajele lui Manea alcătuiesc un veritabil jurnal de bord, o panoramă istorică, economică şi culturală a lumii, pe coordonate geografice exacte. El notează cu minuţie fiecare popas, spune cam tot ce se poate şti despre locul acela – şi sînt sute şi mii de popasuri şi locuri! – dar încrustează în aceeaşi pagină şi impresiile sale, sentimentele ce-l încearcă în acel moment despre acele locuri şi acei oameni întîlniţi în cale. Sub acest unghi, cartea, cu vădite calităţi descriptive, capătă valori interpretative strict personale, ce ţin de originalitatea şi talentul autorului. Avem astfel a face cu cele cinci continente sentimentale ale lui Pompiliu Manea. Ceea ce ridică întregul demers în sfera înaltă a literaturii.

Cartea debutează cu un omagiu adus antemergătorilor săi, conaţionali care s-au încumetat să înconjoare pămîntul – în mai vechi perioade şi cu mijloace diferite: Bazil Gh. Assan; globe-trotterii Dan Dumitru, Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu; Irina şi Radu Gabriel Dobrescu; Maria Uca Marinescu – el, Manea, înscriindu-se al 5-lea în această galerie de aur. Nu sînt uitaţi nici cei care au luat cu asalt porţiuni planetare mai reduse (adesea mai spectaculoase) ori sînt în curs de… ascensiune: Badea Cîrţan; Hanna Bota; Stela Enache; Virgil Gălăţeanu; familia Marilena şi Dan cu cei trei copii ai lor; Mirel Magop; Andrei Georgescu şi Petre Bogdan.

Călătoria lui Pompiliu Manea durează 138 de zile, între 20 decembrie 2010 şi 5 mai 2011. Ca orice român ghinionist, el porneşte la drum cu stîngul, într-o marţi, iar păţaniile acestui capitol arată că autorul deţine şi un dezvoltat simţ al umorului; exersat şi cu alte prilejuri, pe parcursul celor „60000 de mile, străbătînd trei oceane ale lumii (Atlantic, Pacific şi Indian) peste 30 de mări, zeci de ţări, trecînd prin insule, golfuri, strîmtori şi canale (Panama şi Suez)” – după cum le-a numărat scriitorul şi gazetarul Ioan Barbu în suculenta Prefaţă („Fascinaţia unei călătorii în jurul lumii”). Numărătoare pe care autorul o completează cu: 650 de pagini de jurnal, peste 7000 de fotografii şi 56 de ore de videofilm.

Este greu de urmărit şi comentat un astfel de itinerar, în care Machu-Picchu se întîlneşte cu Tahiti, Galapagos cu Tauranga, Bora-Bora cu Hong Kong, Valea Regilor cu Vezuviul, Singapore cu Kadiz, Ierusalimul cu Port Arthur, Capri cu Papua, Cartagena cu Titicaca, Insula Paştelui cu Marrakech, Saigon cu Civitavecchia, Tasmania cu Panama – ca să iau numai cîteva puncte, la întîmplare, de pe un traseu plin de mistere.

Am vrut să mă opresc la Insula Tahiti, pentru care Paul Gauguin şi-a părăsit nevasta şi copiii – eu fiind atras de ciudatele sale picturi păstrate în Muzeul Orsay din Paris. Citisem cîte ceva – şi mă credeam stăpîn pe situaţie. Da‘ de unde! În cartea lui Manea descopăr mult mai multe lucruri decît ştiam eu, autorul plimbîndu-mă, la faţa locului, prin casa-muzeu a pictorului (Maison du Jouir, arătîndu-mi şevaletul… tahitian), ducîndu-mă şi în Insulele Marchize; în sudista Hiva Oa, locul ultimei reşedinţe (la 1400 de kilometri de Tahiti) a acestuia, unde a şi murit, în ziua de 8 mai 1903.

Am vrut să încerc acelaşi lucru cu Civitavecchia, noul port al Cetăţii Eterne (ca urmare a înnisipării Ostiei de către curenţii stîrniţi de Vulcanul Vezuviu, în anul 79) port înfiinţat de Împăratul Traian cam pe cînd hotăra soarta Daciei şi se plămădea poporul român. Dar Pompiliu Manea ştia toate acestea – şi ceva pe deasupra. Aşa că m-am lăsat păgubaş, bucurîndu-mă de lectura cărţii şi de sutele de imagini foto, realizate de autor.

Revin la paralelismul Pompiliu Manea – Egon Erwin Kisch. Şi precizez că Egon este scriitor ceh de limbă germană (fiul unui comerciant evreu) născut la 29 aprilie 1885, la Praga. Nu sînt nici pe departe priceput în astrologie, dar am fost curios să văd cine s-a mai născut în acelaşi an cu el. Şi aflu pe: François Moriac, biograful năbădăioasei George Sand ; Niels Bohr, părintele bombei atomice ; Ezra Pound, cel care a tot stăruit pe lîngă Brâncuşi să scrie o carte despre el, dar sculptorul a refuzat. Manea s-a născut la 7 octombrie 1935, în comuna Purani, judeţul Teleorman. Pentru întîmplări legate de anul naşterii sale am consultat „Istoria României în date”. Şi am aflat: anul 1935 – începe construcţia Arcului de Triumf din Bucureşti; în acelaşi an, Constantin C. Giurescu începe să redacteze „Istoria Românilor” (3 volume); 15 iulie – Guvernul îl împuterniceşte pe Titulescu să întreprindă demersuri în vederea încheierii unui pact de asistenţă mutuală româno-sovietic; 17 septembrie – România este aleasă membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor.

Cum spuneam, Pompiliu Manea s-a născut în Teleorman, în comuna Purani. Am cunoscut acolo un gospodar de frunte al satului – tot inginer, agronom, pe numele lui Marin Nedea – care avea în biroul său, deasupra uşii, agăţată o pereche de opinci, cu următoarea explicaţie dedesubt: Nu uita de unde ai plecat! Totodată, localitatea natală a lui Manea este aproape de Siliştea Gumeşti, satul lui Marin Preda, cel care a scris celebra axiomă în romanul său „Marele singuratic”: Un ţăran dacă vine la Bucureşti, tot ţărani caută. Pompiliu Manea este străbătut de aceste două însuşiri rare: hărnicia şi modestia sugerate de acea pereche de opinci – şi căutarea, peste tot pe unde a călătorit, a conaţionalilor. De la cei întîlniţi în America (între care Iulia şi Alex Cetăţeanu, Netuţa Matasă, Lia şi Mircea Guruianu, dar şi familia tînărului specialist Leonid Barbu, fiul scriitorului Ioan Barbu din Vîlcea) şi alte locuri de pe glob, pînă la cei trei români, membri ai echipajului navei „Ms. Amsterdam”: Ileana Silaghi, Marian Mihăilă şi Florin Ilaşi – în compania cărora universitarul Pompiliu Manea s-a simţit foarte bine. Ceea ce, desigur, spune multe.

Ion ANDREIŢĂ

scriitor

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.