”Nora”, într-o nouă distribuție, la Teatrul Maghiar

Spectacolul Nora de Henrik Ibsen, pus în scenă de Botond Nagy (nominalizat la Premiile UNITER 2020 pentru Cea mai bună regie) îl va avea în distribuție, începând cu această stagiune, pe actorii Anikó Pethő și Balázs Bodolai, care vor interpreta rolurile celor doi protagoniști (Nora și Torvald). Reprezentațiile sunt programate pe 4 și 19 octombrie, ora 20, la Sala Studio.

Un alt spectacol, Scripcarul pe acoperiș de Sheldon Harnick, Jerry Bock și Joseph Stein, regia László Béres, îi are ca protagoniști pe cei mai noi membrii ai trupei Teatrului Maghiar de Stat Cluj, tinerii actori Eszter Román, Tamás Kiss și Zsolt Gedő. În cadrul spectacolului este invitată și actrița Edina Fodor. Reprezentațiile sunt programate pe 16, 25 și 30 octombrie, ora 19, la Sala Mare.

Pe lângă aceste două producții, în luna octombrie se vor juca și spectacolele Porno – Povestea soției mele de András Visky, regia Árpád Árkosi (programat pe 9, 15 și 26 octombrie, ora 20, la Sala Studio), Caravaggio Terminal”, un proiect de András Visky – Robert Woodruff (programat pe 24 octombrie, ora 20, la Sala Studio), Iona de Marin Sorescu, regia Gábor Tompa (programat pe 28 și 29 octombrie, ora 20.00, la Sala Studio), POOL (no water) de Mark Ravenhill, un proiect de Radu Nica, Andu Dumitrescu, Vlaicu Golcea, Buzási András, Kali Andrea, Marosán Csaba, Ötvös Kinga și Varga Csilla este disponibil online, pe site-ul eventim.ro până în data de 31 octombrie.

Toate spectacolele Teatrului Maghiar de Stat Cluj beneficiază de supratitrare în limba română, cu excepția producției Iona de Marin Sorescu, care se joacă în limba română și are supratitrare în limba maghiară.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut