Noi locuri fruntașe pentru elevii gherleni

Avem o primăvară bogată în performanțele elevilor din unitățile de învățământ gherlene obținute la diferite concursuri naționale. Aproape că nu trece săptămână să nu consemnăm rezultatele de excepție ale copiilor din urbea de pe Someș.

Astfel, Școala Gimnazială Nr. 1 Gherla a ocupat primele trei locuri pe podiumul Concursului Național de educație juridică, organizat pentru prima dată în România, de către Asociația “Vedem Just”, promotor al educației juridice pentru elevi. „Be legal! Be cool!” este un concurs adresat elevilor din clasele V-XI, care verifică cunoștințele acestora în domeniul educației civice și juridice, al valorilor și comportamentelor corecte în societate, al legii și justiției. Zilele trecute a avut loc faza județeană a concursului respectiv, la care au participat 239 de elevi din 31 de județe. Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Gherla, pregătiți de prof. Florina Rotar, au obținut locurile I, II și III, prin elevii: Pavel Darius (93 puncte), Moldovan Sara Veronica (90 puncte), Almășan Dragoș Andrei (83 puncte). Astfel, talentații elevi gherleni s-au calificat pentru a reprezenta județul Cluj la faza națională a concursului, care va avea loc pe data de 1 iunie, la Alba Iulia. O performanță frumoasă a reprezentanților școlii gherlene, clădirea de pe strada Liviu Rebreanu aflată în prezent, prin grija Primăriei, în plină reabilitare și mansardare.

Școala Gimnazială Nr.1 Gherla mereu s-a afirmat la diferite concursuri și competiții, cucerind de-a lungul anilor multe premii și trofee, rezultat al activității didactice de bună calitate.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut