Noi investiţii finalizate la Cămăraşu

Aşezată într-un adevărat triunghi geografic, Cămăraşu devine una dintre surprizele plăcute din zona Cîmpiei Transilvane, în care suprastructura provoacă adevărate „explozii” structural-comportamentale în viaţa sătenilor , care vrînd-nevrînd, trebuie să se urce în …locomotiva prezentului. Desigur, locomotiva este una simbolică, deoarece Cămăraşul nu are reţea feroviară, în schimb are un excelent administrator al celor 51 de km2, spaţiu în care trăiesc aproape 3000 locuitori.

Cînd spui Iancu Marcel Mocean , te gîndeşti la apă, gaz, drumuri, şcoli, baze sportive, cămine culturale şi centru medical, toate modernizate.

Sîmbătă, a fost o adevărată zi de sărbătoare la Cămăraşu, o zi a cumulărilor valorice prin finalizarea, parţială, a proiectului european obţinut pe măsura 322, ce cuprinde asfaltarea a cîte 2,5 km drumuri în Cămăraşu şi Sîmboleni şi 1,5 km la Năoiu, canalizarea centrului de comună cu un tubaj lung de peste 7 km, modernizarea căminului cultural Cămăraşu şi construirea unei grădiniţe noi în centru civic, poate cea mai modernă din judeţ.

La acest plăcut eveniment au participat sute de localnici, amsamblul artistic „Fiii Cămăraşului”, ce numără 24 de perechi de tineri dansatori, ce au dus mesajul artistic tradiţional al Cămăraşului şi Transilvaniei, în ţară , apoi în Polonia, Lituania, Turcia şi Germania. Acum ei au un sediu corespunzător pentru dezvoltarea fenomenului cultural-artistic, dat fiind faptul că vechiul cămin cultural a fost complet renovat şi compartimentat, are apă curentă, grupuri sociale cum se cuvine, aer condiţionat şi încălzire centrală în cabinele artiştilor, în sala de spectacole, holuri şi în spaţiul bibliotecii ce îşi are aici atît depozitul de carte, cît şi sala de lectură.

Preoţii şi invitaţii s-au mutat apoi la deschiderea celei de-a doua investiţii, care schimbă chiar şi arhitectura din zona centrală a Cămăraşului, deoarece noua clădire este destul de bine personalizată datorită proiectanţilor coordonaţi de inspiratul arhitect Ionel Bidian.

Grădiniţa are o suprafaţă utilă de 234 m2 , compartimentaţi în grupuri sociale, dar ce grupuri!, sală de mese, două săli de cursuri, o sală pentru dispensar, centrală termică, etc. Aleele pietonale asfaltate au 200 mp. , spaţiul de joacă pentru cei mici, dotat cu cele necesare, se întinde pe 160 mp. , iar parcarea are şi ea 120 mp. Aceste dotări exterioare sînt completate de spaţii verzi şi rondouri cu flori.

Şi aici au fost invitate personalităţi importante din administraţia judeţului, politicieni, oameni de cultură şi societăţile ce au realizat investiţiile, apreciind cum se cuvine eforturile făcute de administraţia locală a comunei în a atrage cît mai multe fonduri europene pentru ridicarea confortului cerut de viaţa cotidiană a comunităţii de aici. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, a menţionat că acestă unitate de învăţămînt s-a ridicat în perioadă cînd guvernele preşedintelui Băsescu închideau şcoli şi spitale , iar preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, privindu-l pe primarul Marcel Mocean, a încheiat intervenţia sa prin a sublinia că şi aici „omul sfinţeşte locul”, iar viitorul , posibil , deputat al zonei , conf. Univ. Dr. Ilarie Ivan a promis asistenţei că îşi doreşte loc în parlament pentru a putea ajuta mai mult dezvoltarea satului românesc şi readucerea agriculturii nostre la potenţialul ei adevărat.

Un frumos spectacol artistic în care spaţiul cel mai mare a fost rezervat „Fiilor Cămăraşului”, soliştilor Anca Băieşi, Narcisa Balla, Ana Georgeta Balla, Adrian Varga, Daniel Uţiu şi tinerei eleve Ana Cămărăşan, care a surprins publicul cu dansuri şi ţinuta ei de indiancă , a încheia ziua în care Cămaraşu a devenit mai bogat în utilităţi şi dotări necesare sectorului de învăţămînt şi cultură.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.