Noi apariţii editoriale: Ilie Rad (editor coord.), “Fotojurnalism şi imagine”

(Editura Tritonic, Bucureşti, 2015)
În România există, la ora actuală, peste douăzeci de facultăţi acreditate de jurnalism. Cu toate acestea, Departamentul de Jurnalism al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, este singurul departament de profil din ţară, care organizează, de 15 ani, un simpozion de jurnalism, contribuind astfel, inclusiv prin publicarea lucrărilor, la profesionalizarea jurnaliştilor din România. Dincolo de această continuitate fără sincope, simpozioanele de jurnalism de la Cluj-Napoca au cîteva trăsături care le particularizează şi mai mult, în comparaţie cu alte evenimente similare. Continuitatea şi consecvenţa pot părea fapte banale, în condiţiile în care în România se organizează, săptămînal, zeci de manifestări ştiinţifice, dar în urma cărora nu rămîne mai nimic scris.

img526În primul rînd, simpozioanele de la Cluj-Napoca sînt strict specializate, fiecare ediţie dezbătînd o problemă de mare importantă şi actualitate, care a fost puţin sau deloc cercetată în literatura de specialitate. Iată, de exemplu, care a fost tematica simpozioanelor anterioare: Curente şi tendinţe în jurnalismul contemporan (2002); Schimbări în Europa, schimbări în mass-media (2003); Jurnalismul cultural de actualitate (2004); Presa scrisă românească – trecut, prezent şi perspective (2005); Stil şi limbaj în mass-media din România (2006); Forme ale manipulării opiniei publice (2007), Limba de lemn în presă, ieri şi azi (2008); Jurnalismul românesc din exil şi diasporă (2009); Documentarea în jurnalism (2010); Obiectivitatea în jurnalismul românesc (2011); Cenzura în presa din România (2012); Jurnalismul tradiţional şi New Media (2013); Industria media şi învăţămîntul jurnalistic (2014); Fotojurnalism şi imagine (2015), în 2016 tema simpozionului fiind Jurnalist vs. propagandist în era digitală.

În al doilea rînd, lucrările celor 14 simpozioane au fost publicate în tot atîtea volume, cu aceleaşi titluri, apărute la edituri de prestigiu: Polirom, Tribuna, Tritonic sau Limes, în condiţii ştiinţifice ireproşabile (ceea ce n-ar trebui să fie o excepţie, ci un act de normalitate, dar în România postcomunistă lucrurile stau altfel şi în acest domeniu).
În fine, la fiecare simpozion a fost invitată, pentru conferinţa inaugurală, o personalitate a culturii contemporane, textul conferinţei, transcris tot ireproşabil, fiind publicat la începutul volumelor respective. Au fost astfel invitate personalităţi precum: George Pruteanu, Gabriel Andreescu, Nicolae Melinescu, Lucia Hossu-Longin, Adriana Săftoiu, Petru Popescu, Alex Ştefănescu, Ioana Pîrvulescu, Ion Pop, Andrei Pleşu, Ana Blandiana, Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu.

Revenind la volumul de faţă, acesta include 20 de comunicări ştiinţifice, susţinute la cel de-al XIV-lea Simpozion Naţional de Jurnalism, cu participare internaţională, avînd tema Fotojurnalism şi imagine, simpozion organizat în zilele de 6-7 noiembrie 2015. Invitatul de onoare al acestei ediţii a simpozionului a fost cunoscutul critic literar şi eseist Dan C. Mihăilescu, care a susţinut conferinţa Cultul textului şi imagofobia. Gherila ca jubilaţie gazetărească, o conferinţă care se publică în deschiderea volumului.

Volumul Fotojurnalism şi imagine supune cercetării ştiinţifice un domeniu puţin studiat în literatura de specialiatte din România: fotojurnalismul şi transformările acestuia în mass-media contemporană, coautorii (“contributorii”) abordînd aspecte privind evoluţia fotografiei, manipularea digitală a imaginii şi noile provocări în fotojurnalism, fotografia alb-negru versus fotografia color, fotografia în era digitală, fotografia – sursă de inspiraţie pentru literatură, iconografiile, statutul socioprofesional al fotojurnalistului, cenzurarea fotografiei, fotografia şi dreptul de copyright, istoria fotografiei etc.

Textele selectate pentru volum au fost grupate în trei secţiuni: I. Fotojurnalism (Alexandra Bardan, Rareş Beuran, Ştefan Borbély, Constantina Raveca Buleu, Claudia Chiorean, Mihail Guzun, Bogdan Hrib, Lucian Ionică, Otilia Mureşan, Marian Petcu, Oana Pughineanu, Ilie Rad, Gabriela Rusu-Păsărin, Lucian-Vasile Szabo, Raluca Tudor, Luis Veres (din Spania), Dan Voinea); II. Imagini în mişcare (Elena Abrudan, Nicolae Melinescu, Constantin Trofin), în secţiunea III (Varia) publicîndu-se un amplu dialog între fotojurnaliştii Dan Bodea şi Otilia Mureşan. Volumul se adresează astfel studenţilor de la facultăţile cu profil jurnalistic, fotojurnaliştilor din presă, tuturor celor care iubesc fotografiile, aceste “eternităţi de-o clipă”, cum le numea poetul Ion Pillat. Cartea are 480 de pagini, cu 176 de fotografii, coperta fiind realizată de Alexandra Bardan, cu un desen aparţinînd cunoscutului grafician clujean Könczey Elemér, şi a apărut în colecţia “Comunicare. Media” a Editurii Tritonic din Bucureşti.
Editura Tritonic

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.