Noi alegeri de mare risc în Grecia

Le Temps

Un sondaj prevede victoria peste o lună a stîngii radicale conduse de Alexis Tsipras. Este scenariul de care se temeau mulţi greci, dar şi lideri europeni.

Liderii din zona euro au lăsat totuşi să se înţeleagă că sînt de acord cu flexibilizarea programulului de austeritate aplicat în schimbul ajutorării Greciei.

După o primă reacţie puternică, bursele europene au temperat scăderea, pierzînd între 1 şi 2%. Cea din Atena a avut cea mai mare scădere, -3,6%. Şi moneda europeană a fost perturbată, apropiindu-se temporar de plafonul de 1,20 franci elveţieni/euro.

Organizarea unui nou tur de scrutin dă naştere la tot felul de speculaţii politice şi economice. Potrivit unui sondaj recent, stînga radicală Syriza a lui Alexis Tsipras, o coaliţie de şapte partide, care s-a plasat pe locul al doilea după alegerile din 6 mai, ar obţine la noul scrutin 25% din sufragii, devansînd Noua Democraţie (conservatori), şi ar ocupa astfel 50 de locuri în Parlament.

Popularitatea coaliţiei Syriza se datorează liderului acesteia, Alexis Tsipras, 38 de ani, care a dus o campanie eficientă, bazată pe disperarea grecilor puternic afectaţi de şomaj şi de scăderea puterii de cumpărare. “Am făcut tot posibilul pentru formarea unui guvern progresist care să respecte votul poporului. Principala noastră orientare se referă la anularea reducerilor salariale şi ale pensiilor”, a declarat acesta.

Programul lui Alexis Tsipras pentru următoarele consultări nu se schimbă: renegocierea planului stabilit de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, fără ieşirea din zona euro. O cutie a Pandorei pe care Bruxellesul nu doreşte să o deschidă de teama consecinţelor imprevizibile asupra altor ţări care se confruntă şi ele cu o cură de austeritate.

Syriza mizează pe prăbuşirea Pasok (Mişcarea Socialistă Panelenă), situat pe locul al treilea pe eşichierul politic. “Ne îndreptăm din nou spre alegeri, în condiţii foarte dezavantajoase”, a declarat liderul acestui partid, Evangelos Venizelos.

Syriza devine de facto ţinta declarată a Noii Democraţii, care vrea să recupereze puterea pierdută în 2007. “La următoarele alegeri, populismul aventurier al formaţiunilor de stînga se va opune forţelor de producţie”, a declarat liderul acestei formaţiuni, Antonis Samaras. El promite, de asemenea, obţinerea unei flexibilizări a programului de austeritate negociat în schimbul împrumuturilor. “Europa a înţeles că aplicarea doar a măsurilor de austeritate duce la un impas”, a adăugat acesta.

Impasul grec bulversează întreaga zonă euro. Analiştii vorbesc de tot mai multe scenarii: ieşirea Greciei din zona euro şi revenirea la vechea monedă, drahma; neaplicarea planului de austeritate, dar menţinerea în zona euro; flexibilizarea planului de austeritate şi, în final, continuarea reformelor şi menţinerea în zona euro.

În timp ce Berlinul considera eşecul încercărilor de formare a unui guvern drept o “gravă înfrîngere”, directoarea FMI, Christine Lagarde, evoca posibilitatea unei “ieşiri ordonate a Greciei din zona euro”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.