Noaptea Muzeului de la Bucea

Noaptea Muzeelor la Sate a fost pentru prima oară o noapte… albă și la Muzeul satului din Bucea, unul dintre cele mai… tinere muzee din mediul rural, rânduit de săteni, majoritatea tineri, sub oblăduirea preotului paroh Mircea Dejeu, care a făcut din această frumoasă localitate o frumoasă poartă vestică a județului Cluj.

Acest Muzeu, organizat în sălile unei unități de învățământ părăsită, are toate rânduite în interiorul său numeroase piese istorice recuperate și recondiționate de tinerii meticuloși ai satului si chiar împrejurimilor, colectând din casele și acareturile străbunicilor de pe zona Crișului repede, de la opincă, războaie și ustensile de țesut, lampa cu feștilă, vesela din lut, uneltele primitive de prelucrat pământul și produsele agricole, până în secolul XX.

Garderoba timpurilor trecute, dar și mai recente, lucrări de artizanat și meșteșugăresc, sunt expuse pentru toți trecătorii țării și Europei în acest Muzeu, care a intrat în circuitul muzeistic al României.

Noaptea Muzeelor la Sate, a adus un mare număr de vizitatori, ei au avut surpriza să asculte un recital de cântece patriotice prezentate de Grupul Bărbătesc ,,Craii Măgurii’’’, coordonați de preotul Mircea Dejeu, iar soții Adina și Cristian Haș, au cântat doine și melodii pe versurile poetului Octavian Goga.

De remarcat faptul că o bună bucată din timpul nopții de sâmbătă a petrecut-o în acest frumos și interesant muzeu și străini, între care cei mai curioși și prietenoși a fost familia Pinachio din Italia.

Mulți vizitatori au urcat și au văzut Biserica veche din lemn construită în anul 1791 și au vizionat pe unul din peretele muzeului una din proiecția filmelor cu Păcală, activități de un plăcut divertisment ce a conectat Bucea la Noaptea Europeană dedicată Muzeelor din frumoasa vatra a satelor noastre, de unde au crescu atâtea personalități, dar…și orașele.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut