Ninge în Sahara

Nu e o glumă, este o realitate. Ba, mai mult, este o metaforă. Căci pare a fi lumea cam bine întoarsă pe dos – ar spune un cârcotaş. Sau un păţit. Sau un pesimist. Sau un realist. Dar, cum eu sunt o optimistă incurabilă şi mai ales cum suntem încă, în zile pline de sfinţenie, când Speranţa este adusă de Sus, să vedem, aici jos, la noi, la pământeni, cam cum ne-am putea cuminţi.

Avem de ce?

Oho!

Avem cum?

Oho!

Şi-atunci?

Şi-atunci, s-ar curma sărăcia de pe planeta asta în care se mai moare de foame, cu milioanele, în timp ce unii înoată în milioane de euro sau dolari…

Şi-atunci, s-ar curma teroarea atentatelor sau a războaielor devenite de neimaginat prin puterea Ştiinei Mari şi a tehnologiei fără precedent în istorie, pentru o distrugere absolut perfectă a omenirii…

Şi atunci, s-ar curma ura asta absurdă, parşivă şi atât de des întâlnită între oameni, ţări, etnii, sisteme, religii şi convingeri…

Şi-atunci, s-ar curma incultura asta, care a dat năvală peste noi, la braţ cu impostura, neprofesionalismul, arivismul şi alte rele aduse de şpagă, „pilă” şi „telefon greu”…

Şi atunci, s-ar curma corupţia pe care, dacă n-o tratezi cum se cuvine, se-ntinde, se-ndinde, se-ntinde şi te distruge…

Şi atunci, s-ar curma frica de nedreptate, de şomaj, de sărăcie, de război, de dihonie, de boală chiar, căci toate sectoarele vieţii ar merge mai bine…

Şi atunci, s-ar curma prostia. Şi prostia?

Nu cred. Căci e prea veche pe această planetă, prea şmecheră, prea îmbârligată şi prea drapată în tot felul de măşti. Dar măcar am ţine-o la respect, am demasca-o şi am plesni-o peste bot atunci când se obrăzniceşte şi când mai are chef să şi conducă. Căci prostia, altfel, poate transforma totul în junglă periculoasă, plină de liane, vâsc şi alte plante parazite. Şi, evident, de aligatori, şerpi şi hiene.

Dar suntem încă în zile de mare sfinţenie… Aşa că, odată cu colindul străbun, să înălţăm şi Speranţa spre Cer: Doamne-ajută!

Stela-Maria Ivaneş