Nimic nou pe frontul PDL

Ilie Călian

Sîmbătă şi duminică am văzut / ascultat / citit cuvîntări ale li-derilor PDL – foşti, respectiv urmînd a fi aleşi la Convenţia naţională extraordinară a partidului, survenită în urma demisiei în bloc a conducerii, din cauza rezultatelor guvernării şi alegerilor locale. Insist asupra faptului că, înainte de a pierde catastrofal în alegerile locale, PDL cedase conducerea guvernului  (Emil Boc, preşedintele PDL) unui aşa-zis independent (Mihai Răzvan Ungureanu, om de încredere a lui Băsescu), care, într-un guvern cu totul “nou”, urma să accelereze mersul economiei româneşti spre dezastru, dar sub pălăria unui “apolitic”, pentru a diminua, în oc-hii cetăţenilor, responsabilitatea PDL.  Dar şi acest guvern a căzut urmare a moţiunii de cenzură iniţiate de Opozitia USL şi susţi-nută pînă la urmă, culmea!, chiar de parlamentari ai PDL şi ai ali-aţilor UNPR şi “minorităţi”. Aşadar, eşecul PDL de la alegerile locale a venit în urma a două eşecuri ale guvernelor lui Băsescu. (Vă aminitiţi că, într-o convorbire cu şefii de la Banca Mondială, Băsescu atenţiona că noul guvern, al USL, nu este “guvernul meu” – în mintea sa guvernul României trebuind să fie, în mod normal, proprie-tatea sa.)

Am urmărit toate acele cuvîntări ale liderilor PDL şi totul părea fals. De fapt, nu era fals: începînd cu viitorul / actualul pre-şedinte, Vasile Blaga,  şi continuînd cu alţi lideri  (de la foşti, în frunte cu Boc şi Oltean) la viitori / actuali (în frunte cu, să zicem, “intelectualul” Cristian Preda), nu-şi schimbaseră cu nimic structura şi conţinutul discursurilor. Aşadar, totul era perfect în stilul PDL. Ceea ce mi se părea fals era, de fant, inadecvarea discursurilor la situaţia de fapt. Cele trei eşecuri  (schimbarea lui Boc de la conducerea guvernului, căderea Guvernului MR Ungurea-nu şi eşecul la alegerile locale) ar fi impus o analiză serioasă la o convenţie extraordinară, analiză care să fie focalizată nu pe paiul din ochiul USL, ci pe bîrna din ochiul PDL; o analiză pe baza căreia să se ia hotărîri de fond şi să se aleagă o conducere cu o altă viziune. Nimic din toate acestea: principala lor problemă era nu să-şi analizeze “erorile”, ci să-i afurisească pe cei din USL. E adevărat că USL este adversarul PDL.  Dar problema esenţială este nu că USL s-ar fi dovedit “mai bună”, ci că PDL a pierdut “pe mîna sa”, că populaţia se săturase de hoţiile, mîrlăniile şi neruşinarea cu care PDL, în frunte cu Băsescu, şi-au bătut joc de cetăţenii acestei ţări. PDL a vînturat mult ideea – pe care a izbutit s-o impună şi unor corespondenţi ai presei străine – că eşecul este datorat “reformelor dureroase” făcute de guvernul Boc. Fals! Din 2010 pînă la recentele alegeri locale trecuseră doi ani! Ceea ce cu adevărat i-a scandalizat pe cei mai mulţi alegători a fost, repet, neru-şinarea PDL.

Ceea ce a dovedit convenţia extraordinară a PDL este faptul că n-a învăţat nimic din ce a păţit. Vasile Blaga nu este nici pe departe inovatorul care să ia pieptiş un nou drum. Dimpotrivă, el s-a bazat pe marea masă conservatoare a partidului, care doreşte să-şi păstreze, cu ghearele şi cu dinţii,  poziţiile şi privilegiile de pînă acum.  Iar dacă îl adăugăm pe Gheorghe Flutur, ca nou secretar general al partidului, este şi mai evident că, practic, PDL nu se va schimba. Aşa-zişii “intelectuali”, “reformatori”, au primit şi ei cîteva posturi de conducere, însă “baza” partidului a rămas în mîna celor “vechi”.

Aşa stînd lucrurile, e firesc să ne întrebăm cum va aborda no-ua conducere a PDL alegerile parlamentare. Răspunsul este simplu: aceiaşi oameni vor proceda la fel ca pînă acum – pentru că nu ştiu să facă altceva. Mă îndoiesc că atacarea de către PDL a legii uninominalului, propusă de USL (cu ale cărei principii nu sînt de acord), şi modificarea acesteia vor spori şansele PDL de a obţine un număr mai mare de parlamentari. USL ar putea, acum, să respecte celebrul referendum şi să limiteze numărul de parlamentări la circa 300. Va avea PDL mai multe şanse? Nu pare posibil.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.