Nicolae Ciucă: „Mai mult ca sigur” actuala coaliţie nu va mai merge după alegeri.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a susţinut, miercuri, că, la cum arată lucrurile în prezent, „mai mult ca sigur” actuala coaliţie nu va mai merge după alegeri.

Întrebat la Realitatea.net dacă s-ar putea să nu mai meargă după alegeri coaliţia de guvernare, Ciucă a răspuns: „La cum arată lucrurile acum, mai mult ca sigur”.

El a reafirmat că a avut o discuţie cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe tema proiectului de lege referitor la candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pe listele PNL la alegerile parlamentare, adăugând că sunt însă o serie de lucruri importante de rezolvat precum deficitul bugetar.

„Cu certitudine eu nu am folosit niciodată ziua de 3 aprilie, pentru că ştiam perfect, îmi aduc aminte unde eram pe 3 aprilie. Pe 3 aprilie eram în Cehia. (…) În acest moment eu nu vreau să insist pe… Avem lucruri mai importante. Eu mă aştept de la premier să vină cu deciziile legate de modul în care rezolvăm problemele de deficit bugetar, mă aştept de la premier să vină cu modalităţi şi decizii legate de absorbţia de fonduri europene. Nu vreau să intru în aceste chestiuni. Am avut discuţii cu domnia sa (Marcel Ciolacu – n.r.), de aceea am ţinut să-i aduc aminte că una am discutat şi alta s-a întâmplat. Este un subiect absolut nerelevant pentru noi. Relevant este ce facem astfel încât să putem să mergem mai departe în angajamentul nostru, al Partidului Naţional Liberal, faţă de români. Dacă nu reuşim în politica din România să înţelegem care este nivelul şi cum putem cu adevărat să facem politică pentru oameni, atunci stăm la masă şi pierdem timpul”, a afirmat liderul PNL.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut