Nicoară despre recensămînt: „România, ţara unde legea este negociabilă”

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, acuză administraţia PDL de aplicarea opţională a legilor, afirmînd: „Referendumul populaţiei şi locuinţelor are un aspect de alba-neagra. Dovadă stă faptul că la începutul recenzării era absolut obligatoriu să dăm recenzorului codul numeric personal, ieri nu mai era obligatoriu, iar astăzi eşti amendat dacă nu îl dai. Nu ştiu ce fel de ţară sîntem noi, dacă legea este orientativă şi dacă de la guvern ni se spune că un lucru nu este obligatoriu, chiar dacă tot guvernul a dat ordonanţă în acest sens, pentru ca mai apoi Institutul de Statistică să spună că, pentru încălcarea prevederilor legale, vom fi amendaţi”, punctează Nicoară, adăugînd: „Mi-e teamă că ne aflăm cu toţii în situaţia cetăţeanului turmentat, care nu ştia cu cine să voteze. Cetăţenii nu ştiu, la rîndul lor, pe cine să creadă. Nu mai vorbesc despre faptul că şi recenzorii îi induc în eroare, datorită incertitudinii generale”, precizează senatorul liberal, arătînd că această situaţie este una dintre consecinţele faptului că Puterea este surdă la sugestiile Opoziţiei.

„Guvernul actual nu ia niciodată în seamă părerea Opoziţiei, a societăţii civile sau a oricui îndrăzneşte să aibă un alt punct de vedere. Ironia stă în faptul că, după ce legile, ordonanţele şi hotărîrile pe care le dă guvernul încep să fie aplicate, se constată erorile pe care noi le semnalasem deja. Aşa am ajuns să avem un număr record de ordonanţe neconstituţionale şi legi care nu pot fi aplicate sau care trebuie modificate. Chiar şi în această problemă clară, cum este cea a referendumului, guvernul nu a reuşit să gestioneze lucrurile şi, probabil, vom ajunge la finalul perioadei de recenzare, fără să ştim ce  avem de făcut”, conchide senatorul liberal.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.